Anticipate | Autoritățile susțin că sunt pregătite pentru desfășurarea alegerilor peste hotarele R. Moldova

  • 09 Iulie 2021 13:32
Anticipate | Autoritățile susțin că sunt pregătite pentru desfășurarea alegerilor peste hotarele R. Moldova

Autoritățile de la Chișinău anunță că sunt pregătite pentru desfășurarea alegerilor parlamentare anticipate peste hotarele Republicii Moldova. Diplomația de la Chișinău și autoritatea electorală centrală reamintesc că la acest scrutin, pentru cetățenii de peste hotare au fost deschise cele mai multe secții de votare de până acum.

Aproape toate secțiile de votare din străinătate deschise pentru alegerile din 11 iulie au primit câte 5000 de buletine de vot, numărul maxim admisibil potrivit legii. Mai puține buletine de vot au fost distribuite doar în câteva misiuni diplomatice ale Republicii Moldova, sub pretextul că și numărul de alegători este de obicei mult mai mic decât la alte secții de votare. Este vorba despre Japonia, China, Qatar și Emiratele Arabe Unite, a declarat ministrul de Externe în exercițiu, Aureliu Ciocoi, într-o conferință de presă comună cu membrii Comisiei Electorale Centrale.

„Este cel mai mare număr de secții de votare constituite peste hotare din istoricul scrutinelor de orice gen din Republica Moldova. Suplinirea numărului secțiilor de votare vine să răspundă numărului însemnat de conaționali care intenționează să-și exercite dreptul de vot. Totodată acest fapt este un efort al ministerului de a reduce timpul de așteptare, dar și de a diminua rândurile de la secțiile de votare”.

Președintele Comisiei Electorale Centrale, Dorin Cimil, susține că autoritatea electorală a suplinit numărul de membri ai birourilor electorale în țările în care anterior au fost cozi mari. Totodată, peste 700 de mii de buletine de vot au ajuns deja la secțiile de vot din străinătate.

„A fost majorat numărul de secții de votare în localitățile la care în scrutinele anterioare s-au epuizat buletinele de vot sau s-au format cozi. La cele mai aglomerate secții de votare au fost expediate scanere pentru actele de identitate. Pentru a afla unde sunt cele mai apropiate secții de votare și a evita aglomerațiile puteți utiliza platforma diaspora.cec.md. Cetățenii din diasporă care au simptome de COVID-19 vor fi direcționați de lucrătorii electorali pe o altă cale pentru a putea vota, pentru că în străinătate nu avem urna mobilă”.

La aceste alegeri, pentru cetățenii Republicii Moldova aflați peste hotare au fost deschise 150 de secții de votare, în pofida recomandărilor Ministerului de Externe, care a propus deschiderea a 190 de secții în diasporă.  

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Știri Radio Chișinău
Meteo Chișinău
0,24
Cer senin
Umiditate:80 %
Vint:1,03 m/s
Tue
1
Wed
1
Thu
3
Fri
5
Sat
3
Arhivă Radio Chișinău