ANSA a interzis în uzul veterinar anumite preparate antimicrobiene

  • 01 Septembrie 2023 10:21
ANSA a interzis în uzul veterinar anumite preparate antimicrobiene

Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) a anunțat despre interdicția de a folosi anumite tipuri de substanțe farmacologic active, cu efect antimicrobian, la animalele de la care se obțin produse alimentare, transmite MOLDPRES.

„Anumite medicamente antimicrobiene sau grupuri de astfel de produse trebuie să fie rezervate pentru tratamentul anumitor infecții la oameni, cu scopul de a menține mai bine eficacitatea acestora pentru medicina umană și de a sprijini lupta împotriva rezistenței la antimicrobiene, care reprezintă o amenințare majoră la adresa sănătății globale”, indică ANSA.

În urma analizei efectuate, mai multe antibiotice, mai multe antivirale și un antiprotozoal au fost incluse în lista produselor interzise, din considerente de rezistență antimicrobiană, animalelor de la care se obțin produse alimentare. „Această acțiune, alături de altele deja realizate, se încadrează în măsurile concrete de combatere a rezistenței la antimicrobiene și de promovare a unei utilizări mai prudente și responsabile a medicamentelor antimicrobiene la animale”, explică sursa citată.

Modificările au fost publicate în Monitorul Oficial al Republicii Moldova și au intrat în vigoare.

Tags

Alte Noutati

LIVE: MUZICĂ
Meteo Chișinău
9,4
Ploaie puternică
Umiditate:95 %
Vint:7,72 m/s
Sat
4
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Arhivă Radio Chișinău