ANRE dezminte declarațiile unor analiști independenți referitor la evoluția prețurilor la carburanți
-
01 August 2021 09:41
Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) dezminte declarațiile apărute în presă, care citează analiștii independenți, referitor la evoluția prețurilor la carburanți și recentele propuneri de modificare a prevederilor Legii nr. 461 privind piața produselor petroliere.
Într-un comunicat plasat pe pagina sa electronică, ANRE califică aceste informații drept unele cu caracter vădit tendențios, bazat pe analize superficiale și argumente eronate.
Scopul acțiunilor respective este bulversarea opiniei publice și distragerea atenției factorilor decidenți, pentru a promova interesele unor jucători de pe piața produselor petroliere.
Totodată Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică acuză unele companii petroliere și grupuri de interese că ar întreprinde încercări disperate de boicot și șantaj cu scopul de a reveni la condițiile legislației vechi, care era mult mai permisivă pentru eventuale scheme sau fraude.
Amintim că zilele trecute ANRE a fost acuzată că ar fi creat un haos pe piața produselor petroliere, care duce la monopolizarea pieței și ruinarea micilor proprietari de stații PECO în favoarea marilor jucători de pe piață, și astfel speră să rezolve problema cu mâinile altora, expunând noua guvernare.