ANRE a aprobat o hotărâre care va contribui la diminuarea dezechilibrelor din sistemul electroenergetic

  • 01 Decembrie 2022 13:53
ANRE a aprobat o hotărâre care va contribui la diminuarea dezechilibrelor din sistemul electroenergetic

La data de 1 decembrie, în cadrul ședinței ordinare, Consiliul de Administrație al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a aprobat Hotărârea privind respectarea unor prevederi ale Regulilor pieței energiei electrice (RPEE).

Potrivit acestei hotărâri, inclusiv în zilele de sâmbătă, duminică și de sărbătoare S.A. „Energocom”, Î.S. „Moldelectrica”, operatorii sistemelor de distribuție Î.C.S. „Premier Energy Distribution” S.A., S.A. „RED Nord” și furnizorii de energie electrică sunt obligați să respecte prevederile pct. 39 din RPEE care prevede că: „Atât partea care vinde energie electrică cât și partea care procură energie electrică este obligată să transmită OPEE (operatorul pieței de energie electrică) o notificare privind cantitățile de energie electrică ce urmează a fi vândute/cumpărate prin contracte în ziua de livrare. Cu excepția contractelor de import/export, participanții au posibilitatea de a transmite, modifica, anula o notificare până la orele 10:00 a zilei anterioare zilei de livrare.

Necesitatea Hotărârii respective rezidă din imposibilitatea participanților la piața energiei electrice de a transmite, modifica sau anula o notificare cu o zi înainte de ziua de livrare, în particular în zilele de sâmbătă, duminică și de sărbătoare, fapt care condiționa formarea unor dezechilibre mai mari, mai ales pentru producătorii de energie din surse regenerabile, instalațiile de generare respective fiind considerabil dependente de factorul meteorologic.

Astfel, în vederea diminuării dezechilibrelor create în sistemul electroenergetic, în contractele de achiziție a energiei electrice urmează să fie inclusă clauza privind aplicarea pct. 39 din RPEE, inclusiv în zilele nelucrătoare (sâmbătă și duminică) și de sărbătoare.

Termenul limită de modificare a contractelor existente încheiate dintre participanții pieței energiei electrice este:  9 decembrie 2022.

Participanții la piață au fost atenționați că în cazul nerespectării Hotărârii ANRE, Agenția va iniția în privința acestora procedura contravențională în conformitate cu art. 169 lit. m) Cod contravențional sau, după caz, va aplica sancțiuni financiare în conformitate cu art. 95 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 107/2016 cu privire la energia electrică, se arată în comunicatul ANRE.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
6,07
Ceață
Umiditate:99 %
Vint:4,12 m/s
Sun
3
Mon
1
Tue
2
Wed
2
Thu
1
Arhivă Radio Chișinău