ANRE a aprobat modificări la regulile pieței energiei electrice, consolidând securitatea energetică a țării
-
04 Septembrie 08:55

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a aprobat în ședința de ieri modificări esențiale la Regulile pieței energiei electrice (RPEE), adaptând cadrul de reglementare la realitățile actuale ale sectorului și la standardele europene, transmite MOLDPRES.
„Noile prevederi facilitează lansarea pieței serviciilor de sistem și a pieței energiei electrice de echilibrare, menite să rezolve problema capacităților interne insuficiente pentru reglarea frecvenței și echilibrarea sistemului electroenergetic. Aceste schimbări au ca obiectiv sporirea siguranței alimentării continue cu energie electrică a consumatorilor finali”, explică ANRE.
Totodată, ANRE a introdus ajustări pentru funcționarea piețelor pe termen scurt – Piața pentru Ziua Următoare (PZU) și Piața Intrazilnică (PPZ). Acestea vor permite tranzacții cât mai apropiate de momentul livrării, reducând dezechilibrele și costurile asociate.
„Beneficiile reformei constau în creșterea fiabilității sistemului electroenergetic prin utilizarea surselor interne de echilibrare; instituirea și operarea PZU și PPZ, oferind mai multă flexibilitate participanților; reducerea dezechilibrelor și a costurilor din piață; sporirea securității operaționale, prin aplicarea unor proceduri similare celor din UE; integrarea treptată a pieței Republicii Moldova cu piața energetică europeană, ceea ce va stimula investițiile și menținerea unor prețuri competitive. Pentru consumatori, aceste schimbări se traduc printr-o alimentare mai sigură, mai stabilă și cu riscuri mai mici de întrerupere”, rezumă ANRE.