ANRE a aprobat cotele maxime pentru licitațiile de procurare a energiei electrice

  • 13 Februarie 2022 13:10
ANRE a aprobat cotele maxime pentru licitațiile de procurare a energiei electrice

Cotele maxime pentru licitațiile de procurare a energiei electrice  vor fi calculate în funcție de diferența procentuală dintre ofertele din surse diferite propuse în cadrul licitației, furnizorii fiind obligați să desemneze cel puțin doi ofertanți clasați în ordinea crescătoare a prețurilor. În ședința din 11 februarie, Consiliul de Administrație al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a aprobat Hotărârea privind aprobarea cotelor maxime ce pot fi atribuite câștigătorilor licitațiilor pentru procurarea energiei electrice organizate de furnizorii serviciului universal și furnizorii de ultimă opțiune.

Potrivit Bizlaw.md, hotărârea urmează a fi aplicată de către furnizorii serviciului universal și de ultimă opțiune pentru implementarea principiului diversificării surselor de energie electrică stabilit prin ultimele modificări operate la Legea nr.107/2016 cu privire la energia electrică și publicate în Monitorul oficial din 5 februarie. Conform principiului menționat, furnizorii serviciului universal și furnizorii de ultimă opțiune sunt obligați să desemneze drept câștigători ai licitațiilor organizate pentru procurarea energiei electrice cel puțin doi ofertanți clasați în ordinea crescătoare a prețurilor, care oferă cantități de energie electrică din surse diferite, suficiente să asigure necesitățile consumatorilor finali deserviți de furnizor.

Astfel, cotele maxime vor fi calculate în funcție de diferența procentuală dintre ofertele din surse diferite propuse în cadrul licitației, așa încât prețul mediu ponderat al energiei electrice ce urmează a fi procurată de către furnizorii de energie electrică ce cad sub incidența principiului diversificării să rămână constant, și să nu fie influențat de diferența de preț dintre ofertele potențial câștigătoare.

Scopul implementării principiului diversificării surselor de energie electrică este să asigure cerințele de securitate energetică, precum și fiabilitatea furnizării energiei electrice către consumatorii finali.

Având în vedere faptul că toți titularii de licențe au demarat procedurile de licitație pentru procurarea energiei electrice pentru perioada 01.04.2022-31.03.2023, ANRE a decis că “caietele de sarcini pentru procurarea energiei electrice, publicate de către furnizorii serviciului universal și furnizorii de ultimă opțiune până la momentul intrării în vigoare a prezentei Hotărâri vor fi modificate astfel încât să corespundă cerințelor prezentei Hotărâri”.

ANRE, de comun acord cu reprezentanții Secretariatului Comunității Energetice vor monitoriza licitațiile pentru procurarea energiei electrice și vor consulta titularii de licențe din domeniu privind modul de aplicare a cadrului normativ.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
-0,04
Cer acoperit de nori
Umiditate:96 %
Vint:1,03 m/s
Thu
4
Fri
5
Sat
6
Sun
4
Mon
3
Arhivă Radio Chișinău