ANI | Rectorul unei universități de stat a încălcat regimul juridic al conflictelor de interese
-
04 Noiembrie 2020 12:29
Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a emis act de constatare în privința rectorului Universității Agrare din Moldova pentru încălcarea regimului juridic al conflictelor de interese.
Potrivit ANI, aflându-se în calitate de rector a universității, subiectul a semnat șase acte administrative în privința fiilor săi. „În acest sens, acesta și-a pus semnatura pe diplomele de studii superioare de licență și master, care au fost emise pe numele ambilor feciori, ordinul de înmatriculare la studii cu finanțare din bugetul de stat a unei liste de pretendenți, printre care și cei doi fii, ordinul cu privire la susținerea tezei de master și diploma de master, eliberate pe numele unuia dintre feciori. Totodată, subiectul a aprobat o cerere din partea unui fiu pentru a participa la un schimb de experiență peste hotare, împreună cu alți studenți din cadrul universității. Ulterior, a fost emis și ordin în acest sens, iar în lista de studenți delegați fiind inclus și fiul său”, precizează Autoritatea.
Astfel, rectorul ar fi admis șase conflicte de interese consumate în privința fiilor săi, care s-a manifestat prin faptul că - nu a declarat, conform legislației speciale a ANI, situațiile de conflict de interese, nu a soluționat conflictele de interese reale, semnând astfel acte în favoarea celor două persoane apropiate.
Dacă actul de constatare va rămâne definitiv, ANI va sesiza Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului pentru revocarea acestuia din funcție. Totodată, rectorul riscă să numai dețină o funcție publică sau o funcție de demnitate publică, cu excepția funcțiilor electorale, pentru un termen de 3 ani, fiind înscris și în Registrul Interdicțiilor.
Actul de constatare poate fi contestat în instanța de contencios administrativ.