Angela Merkel vizitează Kievul. Conflictul din estul Ucrainei, în capul listei de discuții

  • 01 Noiembrie 2018 10:24
Angela Merkel vizitează Kievul. Conflictul din estul Ucrainei, în capul listei de discuții

Cancelarul german Angela Merkel urmează să meargă astăzi, 1 noiembrie, la Kiev pentru discuții cu președintele ucrainean Petro Poroșenko și cu premierul Volodimir Groisman, informează Agerpres.

Relațiile bilaterale, conflictul din estul Ucrainei, precum și implementarea acordurilor de pace de la Minsk sunt subiecte care vor fi discutate de Angela Merkel în cadrul întâlnirilor cu oficialii ucraineni, a declarat o purtătoare de cuvânt a guvernului german.

La începutul lunii octombrie, parlamentul ucrainean a aprobat o prelungire până la 31 decembrie 2019 a statutului special al regiunii Donbass, controlată de separatiști. Guvernul german consideră acest lucru o dovadă a faptului că Ucraina intenționează să-și respecte obligațiile prevăzute în acordurile de la Minsk.

Acordul de pace din 2014 încheiat între Rusia, Ucraina și cele două regiuni separatiste ucrainene nu a reușit să pună capăt luptelor din estul Ucrainei, notează dpa.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Confluențe Românești cu Radio România Internațional
Meteo Chișinău
-2,76
Cer acoperit de nori
Umiditate:93 %
Vint:1,54 m/s
Wed
1
Thu
5
Fri
6
Sat
5
Sun
2
Arhivă Radio Chișinău