Angela Merkel: Restricțiile americane privind imigrația sunt „nejustificate”
-
29 Ianuarie 2017 13:53
Cancelarul Angela Merkel nu consideră "justificate" restricțiile de imigrare în SUA pentru rezidenții din șapte țări musulmane decise de noul președinte american Donald Trump, a afirmat duminică purtătorul de cuvânt al cancelarului german, Steffen Seibert, citat de AFP și Reuters.
"Ea este convinsă că, chiar și în cadrul luptei indispensabile împotriva terorismului, nu este justificată plasarea sub o suspiciune generalizată a oamenilor în funcție de originea sau credința lor", a declarat același purtător de cuvânt, citat de DPA.
"Cancelarul regretă interdicția de intrare (în Statele Unite) impusă de guvernul american refugiaților și cetățenilor din unele țari ", a adăugat Steffen Seibert în același comunicat.
Guvernul german "va examina consecințele" acestei interdicții pentru cetățenii germani cu dublă cetățenie și care sunt afectați de aceste măsuri ale SUA, a spus el.
Condamnarea Berlinului intervine la o zi după convorbirea telefonică între Donald Trump și Angela Merkel. Comunicatele publicate în finalul discuției în Statele Unite și în Germania nu făceau nicio mențiune cu privire la noile restricții de imigrare pe teritoriul american.
"Convenția de la Geneva privind refugiații cere comunității internaționale să primească persoane care fug de război din motive umanitare" și "cancelarul a susținut" aceasta în timpul interviului său telefonic cu Donald Trump, a declarat purtătorul de cuvânt citat.
Decretul american privind "protecția națiunii împotriva pătrunderii teroriștilor străini în Statele Unite ale Americii", intrat în vigoare vineri, interzice pentru 90 de zile intrarea în SUA a rezidenților din șapte state cu majoritate musulmană, considerate țări cu risc de către Washington: Iran, Irak, Libia, Somalia, Sudan, Siria și Yemen.