Angela Merkel dezminte schimbul aprins de replici cu Emmanuel Macron cu privire la NATO

  • 25 Noiembrie 2019 16:34
Angela Merkel dezminte schimbul aprins de replici cu Emmanuel Macron cu privire la NATO

Purtătorul de cuvânt al Angelei Merkel a respins luni existența unui schimb aprins de replici la începutul lunii noiembrie între cancelarul german și președintele francez Emmanuel Macron cu privire la NATO, recunoscând în același timp diferențele de abordare între cele două țări cu privire la acest subiect, informează AFP, preluat de Agerpres.

'În memoria cancelarului despre ce s-a întâmplat în noaptea aceea, nu a fost nici plângere, nici furie și nici ceartă', a declarat Steffen Seibert în cadrul unei conferințe de presă la Berlin.

El a dezmințit o informație apărută în cotidianul american The New York Times cu privire la un schimb aprins de replici care i-ar fi opus pe cei doi lideri la 10 noiembrie, în timpul unui dineu la Berlin, în cadrul celebrării a 30 de ani de la căderea Zidului Berlinului.

Purtătorul de cuvânt al Angelei Merkel a recunoscut însă că cei doi lideri au vorbit despre 'abordări politice adeseori diferite ale Germaniei și Franței pentru a face față problemelor și provocărilor, precum și despre faptul că suntem mereu în căutare de soluții'.

Cancelarul german, potrivit New York Times, i-ar fi arătat cu această ocazie, într-o manieră fermă, starea sa de spirit proastă șefului statului francez, după afirmațiile lui Macron că NATO s-ar afla în 'moarte cerebrală'.

'Înțeleg dorința dumneavoastră privind o politică de ruptură', ar fi spus Merkel, potrivit ziarului american, 'dar m-am cam săturat să adun cioburile. Iar și iar, trebuie să pun la loc cioburile cănii pe care ați spart-o pentru ca apoi să ne așezăm și să bem o ceașcă de ceai împreună'.

Macron i-ar fi răspuns, potrivit cotidianului menționat: 'Nu mă pot comporta ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic" la NATO în urma ofensivei Turciei, țară membră a Alianței Nord-Atlantice, în nordul Siriei, fără o consultare cu ceilalți aliați.

În privința NATO, Angela Merkel s-a distanțat deja public de afirmațiile șefului statului francez.

La începutul lunii noiembrie, ea a criticat declarațiile lui Emmanuel Macron, evocând o 'judecată intempestivă' și 'termeni radicali' pe care nu îi împărtășește.

Sursa: Agerpres

Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir și Sergiu Scânteian
Meteo Chișinău
8,85
Ceață
Umiditate:99 %
Vint:0 m/s
Wed
14
Thu
16
Fri
12
Sat
13
Sun
15
Arhivă Radio Chișinău