Angajații IGSU au scos din nămeți șapte ambulanțe și opt autobuze, în ultimele 24 de ore

  • 27 Noiembrie 2023 08:46
Angajații IGSU au scos din nămeți șapte ambulanțe și opt autobuze, în ultimele 24 de ore

În ultimele 24 de ore angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au intervenit în 182 situații de urgență. Preponderent misiunile salvatorilor și pompierilor au fost concentrate pentru deblocarea mijloacelor de transport înzăpezite în urma condițiilor meteo nefavorabile, anunță un comunicat al IGSU.

 

Potrivit datelor colectate din subdiviziunile teritoriale peste 300 mijloace de transport au fost tractate de salvatori de pe trasee din Cahul, Căușeni, Basarabeasca, Leova, Dubăsari și Ialoveni, iar 774 de persoane au fost ajutate să fie în siguranță.

Intervenția angajaților IGSU a fost necesară și pentru deblocare a 7 ambulanțe în care se aflau 20 de persoane, dar și 8 autobuse cu 99 de oameni.

Totodată salvatorii au întreprins 4 misiuni pentru furnizorii de energie electrică, pentru ca aceștia să poată ajunge la locurile destinate și a restabili energia electrică. Conform informației oferite de distribuitorii de energie electrică, către dimineața zilei de 27 noiembrie mai rămân parțial deconectate de la curentul electric 139 de localități din 14 raioane. De către echipele specializate sunt întreprinse măsuri necesare pentru restabilirea consumatorilor.

Conform Administrației de Stat a Drumurilor, în ultimele 24 de ore, la lucrări de curățare a zăpezii de pe partea carosabilă și împrăștierea materialului antiderapant, preponderent în centrul și sudul țării au fost implicate 460 unități de tehnică și 466 muncitori, fiind împrăștiate circa 4383 tone de material antiderapant. Pe 27 noiembrie, către ora 06.00 rămân blocate 13 sectoare de drumuri în raioanele Comrat, Cimișlia, Ștefan Vodă, Anenii Noi, Cantemir, Basarabeasca, Traclia, Dubăsari, Căinari, Criuleni, Ialoveni, Căușeni și Cahul.

Pe traseele din republică se circulă în condiții de iarnă. IGSU continuă să monitorizeze situația în țara în urma ninsorilor abundente. În acest context salvatorii repetat îndemnă cetățenii să evite deplasare fără necesitate pe trasee naționale. În condiții meteorologice nefavorabile autovehiculele trebuie adaptate la condiții de iarnă și dotate cu pneuri corespunzătoare.

În caz de deplasare urgentă, conducătorii auto trebuie să fie prudenți și să păstreze în portbagajul mașinii nisip, lopată și lanțuri, dar și să țină bateria telefonului încărcată. În situații de risc oamenii sunt rugați să apeleze Serviciul 112.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
-1,15
Cer senin
Umiditate:99 %
Vint:2,57 m/s
Sat
3
Sun
2
Mon
1
Tue
-0
Wed
0
Arhivă Radio Chișinău