Angajată a Preturii sectorului Rîșcani din capitală, condamnată pentru corupere pasivă și fals în acte publice
-
01 August 2023 09:14
Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, a pronunțat sentința într-o cauză penală deferită justiției de către Procuratura Anticorupție, ce vizează acțiunile specialistului principal Secția cultură, tineret și sport a Preturii sectorului Rîșcani din municipiul Chișinău, învinuită de corupere pasivă și fals în acte publice. Sentința a fost dictată la 24 iulie 2023, anunță Procuratura Anticorupție.
Cauza penală a fost pornită în anul 2017, de către Centrul Național Anticorupție, iar potrivit materialelor, în perioada anilor 2014 - 2015, inculpata, activând în calitate de specialist principal Secția cultură, tineret și sport a Preturii sectorului Rîșcani, municipiului Chișinău, a pretins și primit de la trei cetățeni mijloace bănești ce nu i se cuvin, în sumă totală de 17 750 lei, pentru perfectarea și eliberarea actelor privind îndeplinirea serviciului civil de alternativă în privința unei persoane care nu întrunea condițiile necesare, în acest sens înscriind în documentele oficiale sub forma livretelor serviciului civil date vădit false referitor la îndeplinirea de către titular a serviciului civil de alternativă, precum și a falsificat documentul oficial sub forma adeverinței eliberate aceluiași titular.
Urmărirea penală în prezenta cauză a durat aproximativ 5 luni, inculpata și-a recunoscut parțial vina, iar judecarea cauzei a durat aproape 6 ani.
Prin sentință din 24 iulie 2023, instanța a recunoscut vinovată inculpata de comiterea coruperii pasive, stabilindu-i o pedeapsă sub formă de 3 (trei) ani închisoare în penitenciar semînchis pentru femei cu amendă în mărime de 200 000 (două sute mii lei), cu privarea de dreptul de a ocupa funcții publice pe un termen de 5 (cinci) ani, pedeapsa fiind suspendată condiționat pe o perioadă de probațiune de 4 (patru) ani. Inculpata a fost recunoscută vinovată și de comiterea infracțiunii fals în acte publice, însă procesul penal fiind încetat din motivul intervenirii termenului de prescripție, aceasta fiind liberată de la răspundere penală.
Totodată, s-a dispus confiscarea din contul inculpatei în beneficiul statului, a contravalorii mijloacelor bănești în sumă de 17 750 lei, cu titlu de bunuri/valori valutare rezultate din săvârșirea infracțiunii imputate acesteia.
Sentința este cu drept de recurs în Curtea de Apel Chișinău în termen de 15 zile.