Andrian Zbîrnea – vicecampion european la haltere

  • 18 Aprilie 2015 12:50
Andrian Zbîrnea – vicecampion european la haltere

Atleții moldoveni au mai cucerit două medalii în ultima zi a campionatelor europene de haltere de la Tbilisi.

Andrian Zbîrnea a devenit vicecampion european în categoria de 105 kg. El a avut un rezultat mai slab la smuls (177 kg, locul 7), dar a cucerit medalia de bronz la aruncat (222 kg) și argintul la total (399 kg).

Vineri, Anatoli Cîrîcu (94 kg), a avut de asemenea o evoluție mai slabă în primul exercițiu, reușind, însă, o medalie de bronz la aruncat (210 kg) și locul 5 la total (380 kg).

Amintim că Oleg Sârghi (56 kg) a cucerit titlul european și o medalie de aur la aruncat, iar Alexandru Dudoglo (85 kg) a obținut trei medalii: argint la total, și medalii de bronz la smuls și aruncat. Iurie Bulat (85 kg) a luat la smuls, dar la total a ratat de puțin podiumul (locul 4) din cauza rezultatului mai slab la aruncat.

Astfel, lotul național de haltere a obținut 9 medalii la actuala ediție a europenelor: trei de aur, două de argint și patru de bronz. Cinci din cei 10 atleți moldoveni prezenți la Tbilisi se vor întoarce acasă cu medalii: Oleg Sîrghi (două medalii de aur); Iurie Bulat (o medalie de aur); Alexandru Dudoglo (argint și două medalii de bronz); Andrian Zbîrnea (argint și bronz); Anatoli Cîrîcu (bronz).

Ceilalți cinci sportivi din lotul național s-au clasat printre primii opt în categoriile lor de greutate: Serghei Cechir (69 kg, locul 5), Natalia Priscepa (75 kg, locul 7), Ghenadie Dudoglo (62 kg, locul 7) și Dumitru Captari (77 kg, locul 8).

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
22,38
Nori împrăștiați
Umiditate:42 %
Vint:4,56 m/s
Thu
19
Fri
19
Sat
22
Sun
21
Mon
22
Arhivă Radio Chișinău