Andrian Candu: Noi putem să-l învățăm pe Trump cum să lupte cu Rusia lui Putin

  • 23 Aprilie 2018 12:30
Andrian Candu: Noi putem să-l învățăm pe Trump cum să lupte cu Rusia lui Putin

Președintele Legislativului, Andrian Candu, a scris un material de opinie pentru publicația americană Newsweek, care are ca titlu „Noi putem să-l învățăm pe Trump cum să lupte cu Rusia lui Putin”.

„Aici, în Estul Europei, în umbra Rusiei, urmărim foarte atent cum este dezvăluit treptat amestecul acestei țări în politica SUA. Cum SUA, cea mai mare putere la nivel mondial, fac față acestei intruziuni? Noi am avut de-a face de-a lungul anilor cu amestecul Rusiei, încă de la destrămarea Uniunii Sovietice, și ne-am adaptat constant și am găsit noi căi pentru a contracara această influență”, a scris Andrian Candu pentru Newsweek

Președintele Parlamentului a menționat despre conferința de securitate R.Moldova-Ucraina - Georgia, care a avut loc la Chișinău, afirmând că cele trei state înregistrează cele mai mari succese în ceea ce ține de eforturile privind lupta cu influența Rusiei, „însă susținerea din partea Vestului este acum mai important ca niciodată”.  

Andrian Candu a subliniat faptul că diferența dintre amestecul Rusiei în SUA față de cel din R.Moldova este faptul că trupele ruse se află pe teritoriul țării, iar apetitul Rusiei pentru a acapara noi pământuri va crește. Șeful legislativului a scris și despre faptul că a fost adoptată legea privind lupta împotriva propagandei ruse prin intermediul mass-mediei. 

„SUA au nevoie foarte rar de lecții din partea unor țări mici, cum este a noastră, dar având în vedere amenințările comune și faptul că R.Moldova se află în vecinătatea sursei acestor amenințări, poate o să putem ajuta (n.r. - în lupta împotriva imixtiunii ruse). (...) După ani în care am beneficiat de ajutorul și generozitatea Vestului, suntem bucuroși că putem să oferim ceva înapoi”, a afirmat Andrian Candu. 

 .

Tags

Alte Noutati

LIVE: Ora de vârf cu Corneliu Rusnac
Meteo Chișinău
16,24
Cer senin
Umiditate:33 %
Vint:6,17 m/s
Tue
9
Wed
10
Thu
12
Fri
13
Sat
14
Arhivă Radio Chișinău