Andrian Candu: Interpol nu a acceptat căutarea internațională a lui Plahotniuc
-
12 Decembrie 2019 08:44
Fostul președinte al Parlamentului, deputatul democrat Andrian Candu, susține că Interpol nu a acceptat cerere de căutare internațională a fostului lider al Partidului Democrat, Vladimir Plahotniuc. Potrivit lui Candu, cererea nu a fost acceptată pentru că dosarul în baza căruia a fost înaintată ar fi unul politic, transmite IPN.
Democratul a menționat că vorbește tot mai rar și mai rar cu Vladimir Plahotniuc, dar nu cunoaște unde se află acesta. „Eu nu-l întreb pe Plahotniuc unde este pentru că nu vreau să-l pun nici pe dumnealui în situația să-mi răspundă, nici eu nu vreau să știu fiindcă atunci, probabil, aș fi încălcat legea dacă nu anunț legea”, a declarat parlamentarul în cadrul emisiunii „Politica Nataliei Morari” de la postul TV8.
Totodată, Andrian Candu susține că nu a știut despre a doua identitate a lui Vladimir Plahotniuc, dar înțelege că ar fi vorba despre un dosar secret. „Normal că oamenii care ocupă anumite funcții n-ar trebui să se expună până se desecretizează acele materiale. Înțeleg că ar avea anumite legături cu ostaticii din Afganistan, înțeleg că se pregăteau anumite operațiuni, anumite discuții, anumite călătorii, o anumită implicare, inclusiv a factorului politic. Asta eu am înțeles printre rânduri, dar, în același rând, am înțeles tot printre rânduri, fără să am acces la aceste informații, că nu a fost folosită această identitate”, a continuat politicianul.
În opinia lui, trebuie examinat ce anume a stat la baza eliberării unei noi identități. „Și atunci când afirmăm sau speculăm că a folosit a doua identitate trebuie să avem probe că s-a folosit această a doua identitate. Eu înțeleg că această identitate a fost elaborată pentru un anumit scop care nu a fost realizat, legat de un anumit dosar secret”, a adăugat deputatul.
În cadrul aceleiași emisiuni, Andrian Candu a menționat că pledează pentru revenirea la alegerea președintelui țării de către Parlament. „Eu cred că în Republica Moldova, ca republică parlamentară, președintele trebuie să fie ales de Parlament, dar această schimbare de la alegerea directă în alegerea în Parlament trebuie să se realizeze în baza unui referendum sau a unei decizii politice prin modificarea Constituției”, a notat democratul. În opinia lui Andrian Candu, în 2016, atunci când Curtea Constituțională a hotărât revenirea la alegerea șefului statului direct de către popor, a avut loc „un viciu de procedură”.