Andrei Spînu: Vor exista două mecanisme de compensare a tarifelor, în baza veniturilor și în baza consumului

  • 02 Noiembrie 2021 08:28
Andrei Spînu: Vor exista două mecanisme de compensare a tarifelor, în baza veniturilor și în baza consumului

În următoarele zile Moldovagaz va cere ANRE ajustarea în creștere a tarifelor la gazele naturale în baza noii formule agreate în contractul cu Gazprom. Declarația aparține vicepremierului Andrei Spînu care recunoaște că tarifele pentru consumatorii finali vor crește, dar dă asigurări că Guvernul deja pregătește un pachet social considerabil pentru a-i ajuta pe cetățeni să facă față facturilor pe timp de iarnă. Vicepremierul spune că sunt pregătite două mecanisme de ajutor social: în baza veniturilor cetățenilor și în baza consumului, notează IPN.

Vicepremierul Andrei Spînu spune că formula de calcul a prețului, agreată cu Gazprom, nu poate fi făcută publică, fiind invocat secretul comercial. Totuși, potrivit oficialului, formula este una avantajoasă pentru Republica Moldova și va permite o reducere a prețului de achiziție în următoarele luni, întrucât prețul de pe piața internațională deja este unul în scădere.

„Este vorba despre o formulă mixtă în care, în fiecare perioadă a anului se ia în calcul prețul petrolului și prețul la bursă a gazelor naturale. Pentru luna noiembrie prețul preliminar este de 450 de dolari pentru o mie de metri cubi. Este un preț de două ori mai mic decât prețul la bursă. Prețul se va stabili lunar, pentru luna decembrie prețul ar putea fi sub 400 de dolari, între 390-370 de dolari, în funcție de cum vor evolua prețurile la gaz în luna respectivă, vedem în ultimele zile o ușoară scădere a prețului”, a spus Andrei Spînu în cadrul emisiunii „În Profunzime” de la ProTV Chișinău.

Vicepremierul dă asigurări că Guvernul nu-și va lăsa cetățenii singuri, cu povara facturilor, pe timp de iarnă. De suport din partea statului vor beneficia cei cu venituri mici și cei care consumă volume modeste de gaze naturale.

„Sunt două mecanisme separate. Este mecanismul de protecție socială care vine cu o sumă lunară adresată familiilor cu venituri mici. Al doilea mecanism de ajutor în factură este gândit să fie aplicat în funcție de consum. De exemplu, primii 50 de metri cubi să fie subvenționați într-un anumit fel pentru toți, următorii 50 de metri cubi sunt subvenționați mai puțin pentru cei care consumă mai mult, de la 150 de metri cubi nu este subvenționat nimic”, a explicat vicepremierul Spînu.

Andrei Spînu spune că în următoarele zile ANRE va veni cu decizia finală privind ajustarea tarifelor la realitățile noului contract cu Gazprom. Potrivit lui, ajutorul din partea statului va fi oferit doar pentru a depăși această anomalie de pe piața internațională când prețul la gazele naturale înregistrează valori exagerate.

„Moldovagaz pregătește toate calculele în baza formulei. Conform procedurii, Moldovagaz merge la ANRE și solicită modificarea de tarif și ANRE ia decizia. Cu siguranță, prețul va crește. Responsabilitatea pe care o avem la Guvern este acel pachet de sprijin a populației. Claritate pe acest subiect vom avea în următoarele zile. În câteva luni, situația ar trebui să revină la normal, când situația va reveni la normal și nu vom mai avea salturi nejustificate atât de mari, atunci vom rămâne cu ajutorul pentru familiile cu nevoi, care este un program foarte bine targhetat pentru perioada rece a anului și nu va mai fi ajutorul din factură pe care-l propunem acum”, a mai spus Andrei Spînu.

În urma mai multor negocieri care au avut loc la Moscova și Sankt Petersburg, Republica Moldova a reușit semnarea unui nou contract cu Gazprom pentru o perioadă de 5 ani. Potrivit contractului, prețul de achiziție a gazului va fi calculat în baza formulei utilizate în contractul anterior, iar autoritățile de la Chișinău s-au angajat să-și achite datoriile istorice față de Gazprom, fiind vorba doar despre datoriile malului drept al Nistrului, după realizarea unui audit independent.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
5,52
Cer fragmentat
Umiditate:99 %
Vint:5,66 m/s
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
0
Thu
5
Arhivă Radio Chișinău