Andrei Spînu: Tariful actual nu acoperă prețul de achiziție a gazului

  • 26 Mai 2022 08:00
Andrei Spînu: Tariful actual nu acoperă prețul de achiziție a gazului

Vicepremierul Andrei Spînu califică drept exagerată solicitarea Moldovagaz privind majorarea tarifului la gazele naturale până la 24 de lei pentru un metru cub, cu TVA inclus. Totuși, vicepremierul recunoaște că tarifele trebuie majorate întrucât prețul de achiziție a gazului nu mai poate fi acoperit din tariful actual de 15,18 lei, cu TVA inclus. Andrei Spînu dă asigurări că statul va compensa parțial tariful gazelor naturale pentru consumatorii cu venituri modeste, notează IPN.

Ieri, Moldovagaz a înaintat Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică o cerere privind creșterea tarifului mediu pentru furnizarea gazelor naturale consumatorilor finali. Potrivit calculelor Moldovagaz, tariful la gazele naturale se propune a fi majorat de la 14,060 lei până 22,229 lei pentru o mie de metri cubi sau cu 58,1% mai mult decât tariful actual. Vicepremierul Andrei Spînu recunoaște necesitatea majorării tarifelor, în condițiile creșterii prețului de achiziție.

„Din cauza războiului din Ucraina, avem o situație fără precedent. Nu-mi aduc aminte niciun an când prețul la gaz pe timp de vară să fie mai mare decât cel din timpul iernii. Calculele arată că tariful care este acum nu acoperă costul gazului pe care-l achiziționăm de la Gazprom. În aprilie am avut un preț de aproape 1200 de dolari, în mai avem un preț de 920 de dolari. Respectiv, devierile negative adunate au determinat Moldovagaz să vină cu această solicitare către ANRE. ANRE trebuie să facă toate calculele, dar mie îmi pare puțin exagerat acest tarif final de 24 de lei”, a spus Andrei Spînu în cadrul emisiunii „Secretele Puterii” de la JurnalTV.

Vicepremierul spune că reducerea TVA pentru gazele naturale nu este o soluție pentru Guvern, pentru că va însemna o reducere a încasărilor la bugetul de stat și un ajutor indirect din partea statului pentru toate categoriile de cetățeni.

„Acum lucrăm cu partenerii de dezvoltare pentru a defini așa-numita sărăcie energetică. Vor fi stabilite familiile care trebuie să primească aceste compensații și vom stabili cât trebuie să primească fiecare ca să-și poată achita facturile. Reducerea TVA va însemna, de fapt, tot bani din buget. Dacă reducem TVA, ajutor vor primi toți, dacă facem un program prin care-i țintim pe cei mai vulnerabili, atunci ajutor primesc doar cei care au nevoie. Vulnerabili sunt pensionarii, persoanele cu mulți copii, șomerii, cei care au unele probleme”, a mai spus Andrei Spînu.

Tarifele majorate ar urma să intre în vigoare începând cu data de 1 iunie. La un tarif de 22,22 lei, cât solicită Moldovagaz, tariful final, cu TVA inclus, va fi de 23,99 lei pentru un metru cub.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Dor de Izvor cu Maria Mocanu
Meteo Chișinău
1,63
Ceață
Umiditate:99 %
Vint:4,12 m/s
Fri
5
Sat
5
Sun
4
Mon
3
Tue
2
Arhivă Radio Chișinău