Andrei Spînu: „Vor fi extinse noi poduri în Republica Moldova, impulsionând economia și creând locuri de muncă”

  • 28 Ianuarie 2023 10:25
Andrei Spînu: „Vor fi extinse noi poduri în Republica Moldova, impulsionând economia și creând locuri de muncă”

„Vor apărea noi poduri, în primul rând vom reabilita până la capăt ceea ce avem. Se planifică extinderea podului la Albița- Leușeni, la Fălciu și pe partea noastră la Cantemir unde este un pod feroviar, vrem să facem un pod rutier,” a declarat Andrei Spînu, vicepremierul Republicii Moldova la emisiunea Punctul pe AZi de la TVR MOLDOVA.

„Se analizează opțiunea la Stânca-Costești să se construiască un pod că acum se traversează pe baraj și nu este tocmai bine din perspectiva de securitate. De asemenea, pe calea ferată am discutat despre o posibilitate de a începe discuțiile și studiile de fezabilitate pentru calea ferată Chișinău-București cu ecartament european și de înaltă viteză. Cel puțin colegii și ministrul Grîndeanu a spus că este un proiect în care crede și vor lucra ca să vedem cum putem să-l implimentăm. Am discutat și despre extinderea capacităților portului de la Giurgiulești. Eu vin de la București foarte optimist că relația R. Moldova și România pe domeniul infrastructură de transport în anii viitori se va mișca și se va dezvolta cu o viteză foarte bună”, a spus ministrul Infrastrcuturii.

Cu toate acestea, Andrei Spînu a menționat că portul de la Giugiulești are nevoie de investiții, dar și de un plan serios de dezvoltare pe termen mediu și lung, transmite TVR MOLDOVA.

„Din păcate, lucrurile acestea nu se vor întâmpla peste noapte, dar tot ce facem noi acum în următorii cinci, șapte ani vor schimba radical logistica, capacitățile de transport. Portul de la Giurgiulești și-a arătat importanța și utilitatea în această situație, dar este păcat că nu am putut să folosim toată infrastructura nu atunci când este război, dar pe timp de pace și să creăm locuri de muncă. La Basarabească cei care repară acum calea ferată au spus că doar la începutul proiectului au creat 100 de locuri de muncă cu salarii bune într-un orășel micuț, comparativ cu celelalte orașe din R. Moldova. Și, noi cu astefl de proiecte mari ambițioase trebuie să mergem în continuare, iar 2023 trebuie să fie începutul pentru proiecte ambițioase mari și care să se miște cu viteză bună, impulsionând economia și creând locuri de muncă,” a mai adăgat Spînu.

Emisiune Punctul pe AZi o puteți urmări în continuare.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
-5,76
Cer fragmentat
Umiditate:93 %
Vint:0,51 m/s
Wed
1
Thu
4
Fri
5
Sat
4
Sun
2
Arhivă Radio Chișinău