Andrei Năstase, după întrevederea cu Klaus Iohannis: Am discutat despre necesitatea consolidării securității la nivel regional, inclusiv la frontiera de Est a UE, care este un deziderat comun

  • 02 Iulie 2019 13:22
Andrei Năstase, după întrevederea cu Klaus Iohannis: Am discutat despre necesitatea consolidării securității la nivel regional, inclusiv la frontiera de Est a UE, care este un deziderat comun

Ministrul de Interne, Andrei Năstase, a avut, astăzi, la București, o întrevedere cu președintele României, Klaus iohannis, despre care s-a desfășurat într-o atmosferă caldă și prietenească.

„Mă bucur deosebit de mult că am avut privilegiul de a efectua astăzi prima mea vizită în calitate de Viceprim-ministru și ministru al afacerilor interne al Republicii Moldova în România, partenerul care a susținut parcursul european al țării noastre și care a avut un aport esențial în vederea depășirii crizei politice recente de la Chișinău”, a anunțat Andrei Năstase. 

Ministrul a mai spus că în discuțiile cu președintele României a constatat că au o viziune comună „cu privire la necesitatea susținerii proceselor democratice și relansării agendei de reforme menite să readucă Republica Moldova pe făgașul statului de drept și al valorilor europene”.

„Totodată, am discutat despre necesitatea consolidării securității la nivel regional, inclusiv la frontiera de Est a Uniunii Europene care constituie un deziderat comun al ambelor părți”, a mai menționat Andrei Năstase. 

Menționăm că ministrul de Interne și premierul Maia Sandu se află astăzi, într-o vizită oficială la București. Maia Sandu a avut întrevederi cu liderul de la Cotroceni și cu premierul Viorica Dăncilă.  

Tags

Alte Noutati

LIVE: Obiectiv, România!
Meteo Chișinău
21,24
Cer senin
Umiditate:52 %
Vint:4,12 m/s
Fri
10
Sat
12
Sun
14
Mon
14
Tue
14
Arhivă Radio Chișinău