Andrei Năstase a contestat deciziile ANRE privind majorarea tarifelor la energie electrică
-
03 Septembrie 2019 12:12
Liderul Platformei DA, Andrei Năstase, a anunță că a contestat, depunând o cerere prealabilă, hotărârile Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică privind majorarea tarifelor la energia electrică pe care le consideră „ilegale, neîntemeiate și adoptate cu încălcarea procedurii stabilite”.
„Prin aceste hotărâri sunt aduse atingeri considerabile drepturilor și intereselor celei mai mari părți a societății noastre, cetățenilor care au un venit mic și mediu, care vor fi nevoiți să suporte cheltuieli și mai mari pentru acoperirea serviciului dat. Până la examinarea prezentei cereri am solicitat suspendarea aplicării actelor administrative contestate, dat fiind prejudiciile ce pot fi aduse drepturilor și intereselor consumatorilor”, a declarat Andrei Năstase într-o postare pe Facebook.
Amintim că Agenția a declarat că deciziile au fost adoptate în strictă conformitate cu prevederile legislației în vigoare. „ANRE anunță consumatorii finali de energie electrică, dar și actorii politici, că instituția nu face partizanat politic și, de asemenea, nu îndeplinește indicațiile vreunui partid politic. (...) Având în vedere că societatea se află în perioada premergătoare alegerilor generale locale din 20 octombrie 2019, ANRE solicită insistent actorilor politici să nu implice instituția în campania electorală și să evite prezentarea tendențioasă sau distorsionată a subiectelor legate de prețuri și tarife la energia electrică”, a comentat anterior ANRE declarțiile lui Andrei Năstase care a cerut investigarea penală a circumstanțelor în care au fost adoptate deciziile contestate de majorare a tarifelor.
Amintim că tariful achitat de populația din nordul țării a fost majorat cu 16,7 la sută. Ca rezultat, consumatorii vor achita 223 bani pentru un kilowatt/oră, cu circa 32 de bani mai mult față de prețul actual. Totodată, consumatorii casnici din centrul și sudul țării vor plăti 189 bani pentru un kilowatt/oră, cu zece bani mai mult decât în prezent, sau cu peste 5,5 la sută.