Ancheta care ar putea duce la demiterea lui Donald Trump: Camera Reprezentanților anunță că are dovezi privind nereguli făcute de liderul de la Casa Albă
-
04 Decembrie 2019 12:14
Comisia pentru Informații a Camerei Reprezentanților a anunțat, marți seară, că există dovezi referitoare la nereguli comise de președintele Donald Trump, conform unui raport elaborat în cadrul anchetei care ar putea conduce la procedura demiterii, informează Mediafax.
„Președintele a recurs la acțiuni care să îi ofere beneficii pentru realegerea în funcție, pentru afectarea perspectivelor electorale ale unui rival politic și pentru influențarea scrutinului prezidențial în avantajul său", se arată în raport, potrivit CNN, notează sursa citată.
„Prin aceste acțiuni, președintele a plasat interesele personale și politice deasupra intereselor naționale ale Statelor Unite, a încercat să submineze integritatea procesului electoral prezidențial și a periclitat siguranța națională a SUA", precizează raportul.
Camera Reprezentanților, aflată sub controlul opoziției democrate, a lansat o investigație parlamentară care ar putea conduce la inițierea procedurii demiterii președintelui Donald Trump, suspectat că ar fi cerut Ucrainei anchetarea fostului vicepreședinte Joseph Biden, favorit pentru a deveni candidatul Partidului Democrat la funcția de președinte al SUA, și a fiului acestuia, Hunter Biden. Ca reacție, Comisia pentru Afaceri Judiciare din Senatul SUA, în care republicanii dețin majoritatea, a anunțat lansarea unei anchete privind presupuse acte de corupție în Ucraina.