Anca Dragu: Avem nevoie de instituții puternice, independente, care să asigure stabilitatea economică a țării și prosperitate pentru toți cetățenii

  • 22 Decembrie 2023 13:17
Anca Dragu: Avem nevoie de instituții puternice, independente, care să asigure stabilitatea economică a țării și prosperitate pentru toți cetățenii

Fosta președintă a Senatului român, Anca Dragu, propusă de Parlament pentru funcția de guvernator al Băncii Naționale a Moldovei (BNM), a obținut cetățenia Republicii Moldova.

„Este o onoare pentru mine să contribui la parcursul european al Republicii Moldova. Avem nevoie de instituții puternice, independente, care să asigure stabilitatea economică a țării și prosperitate pentru toți cetățenii”, a precizat fosta ministă a Finanțelor în guvernul de la București, Anca Dragu.

„Nu va fi un drum ușor, dar cu răbdare, determinare și pricepere vom putea duce la bun sfârșit proiectul european”, a mai adăugat aceasta.

„Anca Dragu are o experiență importantă în sectorul financiar-bancar și în politici publice și aderare la UE. Anca Dragu a lucrat mai mult de 15 ani în cadrul Băncii Naționale a României și al Fondului Monetar Internațional și a fost ministru al finanțelor publice în Guvernul României. În 2020 a fost aleasă președinte al Senatului României. Am toată încrederea că Anca Dragu va construi o Bancă Națională a Moldovei independentă și integră”, a mai declarat Igor Grosu pe pagina de Facebook.

Anca Dragu a fost ministru al Finanțelor în Guvernul tehnocrat condus de Dacian Cioloș, în perioada noiembrie 2015 – ianuarie 2017. A fost primul ministru al Finanțelor care a dezvoltat o platformă publică dedicată cheltuielillor bugetului general, un instrument care a contribuit semnificativ la creșterea transparenței finanțelor publice.

Anca Dragu deține o diplomă de licență și un doctorat în Economie la Academia de Studii Economice din București, un master în Politici Publice și Aderare la UE, absolvit în cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative din București și a urmat diferite programe în cadrul Universității Georgetown, Programul de burse pentru Europa Centrală și de Est și în cadrul Universității George Washington, Washington DC.

Anca Dragu a dobândit experiență în decursul celor 24 de ani de activitate profesională atât la nivel național, cât și internațional în mediul public și privat. A fost analist economic în cadrul Direcției Generale pentru Afaceri Economice și Financiare a Comisiei Europene, după o experiență de 12 ani în cadrul biroului Fondului Monetar Internațional din București, a lucrat ca economist în cadrul Băncii Naționale a României și a făcut parte din echipa de conducere E.ON România.

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
11,63
Cer senin
Umiditate:56 %
Vint:1,03 m/s
Sun
13
Mon
16
Tue
19
Wed
12
Thu
8
Arhivă Radio Chișinău