Anatol Șalaru: România trebuie să pregătească moldovenii pentru Unire

  • 10 Martie 2017 11:17
Anatol Șalaru: România trebuie să pregătească moldovenii pentru Unire

Unirea cu România poate să fie făcută doar prin referendum, iar autoritățile de la București ar trebui să pregătească în acest sens cetățenii Republicii Moldova. Mesajul este transmis de fostul ministru Anatol Șalaru, citat de IPN.

„Unirea nu trebuie să fie făcută în Parlament, dar de către popor. Unirea se poarea realiza doar în cadrul unui referendum, în care în jur de 70 la sută să voteze pentru. Însă, moldovenii trebuie convinși să-și dorească unirea”, a declarat Șalaru în cadrul unei emisiuni la postul de televiziune TVC 21.

Potrivit lui Șalaru, moldovenii pot fi convinși să voteze unirea prin implementarea diferitor proiecte economice, sociale și culturale. Totodată, moldovenii trebuie să cunoască România, ca să poată face diferența. „Circa 60 la sută din cetățenii Republicii Moldova nu au fost niciodată în România. Acești oameni trebuie să vadă România, să se convingă de realitățile din România, să le compare cu realitățile noastre și să se convingă că în România e mai bine de trăit”, a spus Șalaru.

Anatol Șalaru a mai spus că unirea ar trebui să fie discutată mai serios de către politicienii români, iar guvernarea de la Chișinău să nu să se implice în lupta politică de dincolo de Prut: „Toate partidele politice din România ar trebui să se convoace la o masă a unirii și să ia o decizie, așa cum au procedat când au decis aderarea la Uniunea Europeană. Cei de la Chișinău trebuie să comunice și să se înțeleagă bine cu toți politicienii de dincolo de Prut”.

Anatol Șalaru a fost demis din funcția de ministru al apărării și din cea de vice-președinte al Partidului Liberal la finele anului trecut, în urma unui conflict cu liderul PL, Mihai Ghimpu. Șalaru a anunțat că lansează un partid nou, care va fi unul unionist.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
1,63
Cer fragmentat
Umiditate:70 %
Vint:4,63 m/s
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Thu
3
Arhivă Radio Chișinău