Anatol Petrencu: Rusia, ca stat, își încalcă propriile angajamente asumate anterior prin tratatele cu privire la frontiere pe care le-a semnat

  • 20 Ianuarie 2023 14:26
Anatol Petrencu: Rusia, ca stat, își încalcă propriile angajamente asumate anterior prin tratatele cu privire la frontiere pe care le-a semnat

Criminalii de război care au inițiat și susțin agresiunea rusească în Ucraina vor fi pedepsiți, iar Rusia va plăti scump pentru crimele sale. Declarația a fost făcută de către Anatol Petrencu, doctor habilitat în istorie, președintele Asociației Istoricilor din Republica Moldova, în cadrul unei dezbateri organizate de IPN.

Istoricul spune că „Ucraina este obligată să se apere de agresiunea Rusiei cu structuri bine aranjate. Pe de altă parte, armata rusă, considerată a fi doua armată ca putere în lume, a eșuat. Ucraina poartă un război în limitele regulilor civilizate. Ucrainenii își apără patria lor. Ucraina poartă un război drept, de apărare, care îi va aduce succes”.

El menționează că implicarea Occidentului va fi una esențială în vederea realizării acestui deziderat, iar primii pași în acest sens deja au fost făcuți. Istoricul s-a referit la întrunirea statelor G7, la care a participat și președintele Ucrainei, unde Rusia a fost declarată stat terorist.

„Membrii G7 au tras o concluzie, că războiul se va încheia când Ucraina va avea frontierele de la 1991, că va fi asigurată securitatea Ucrainei, vedem că tancuri grele vor fi puse la dispoziția statului vecin și inclusiv poate avea loc și aderarea la NATO. Rusia va trebui să plătească contribuții de război, iar Putin să fie tras la răspundere”, a spus Anatol Petrencu.

El a explicat cum poate avea loc, la modul practic, pedepsirea criminalilor de război. „Occidentul va impune un Guvern pro-occidental care să plătească aceste contribuții de război. SUA nu dau acest armament degeaba, cei care vor plăti sunt rușii. În câteva zile se vor întâlni miniștrii justiției occidentalii, să inaugureze un Tribunalul internațional, iar motive de condamnare sunt multe. Toată experiența Războiului doi mondial ne arată că acești criminali de război nu sunt iertați. Israelul n-a iertat criminalii de războii, i-a găsit oriunde în lume și a dat ordin să fie asasinați”, a precizat Petrencu.

Potrivit doctorului habilitat în istorie, modelele de acțiuni care au avut loc pe parcursul celui de-al Doilea Război Mondial sunt utilizate și astăzi de către Rusia.

„Suntem martorii când se implică aici ostașii lui Kadîrov. Ei cine sunt în Rusia? Totodată, Prigojin a mers în pușcării să convingă asasinii și pușcăriașii pe viață să fie mobilizați pe front. Și Stalin a trimis oameni din Gulag pe front. Argumentele utilizate pe timpul lui Stalin sunt utilizate și acum. Că dacă vor lupta bine, atunci le vor reducere termenul de detenție sau vor scăpa de pușcărie. Lucrurile se repetă”, mai spune el.

Anatol Petrencu este de părere că rușii vor să stabilească lumea rusă, începând cu fostele republici sovietice, apoi să meargă spre fostele țări socialiste, întrucât Vladimir Putin a declarat nu o singură dată că Rusia nu are hotare. Referindu-se la faptele istorice, el a amintit că „Polonia a fost prezentată atunci, în 1939 ca o „creatură hidoasă a 
Tratatul de la Versailles” așa a spus Molotov. După ce împreună cu Germania au cotropit Polonia, el era comisar pentru afaceri externe, șef al Guvernului sovietic. El a justificat acțiunile invadatorilor prin faptul că Polonia este o creatură a Occidentului. Același lucru spune Putin și propaganda rusă, că Ucraina și poporul ucrainean nu există, că asta este o creatură a Occidentului. Aici sută la sută pot fi comparate situațiile”.

Cu toate acestea, istoricul spune că Rusia, ca stat, își încalcă propriile angajamente asumate anterior prin tratatele cu privire la frontiere pe care le-a semnat.

„După cel de-al Doilea Război Mondial, oamenii înțelepți ai Europei au discutat și analizat despre ce să facă ca să nu mai aibă loc războaie mondiale. Războaiele pornesc de la frontiere. După multe discuții, la Helsinki, în 1975 a fost semnat actul final de 33 de state, prin care liderii țărilor europene și-au dat acordul asupra faptului că frontierele nu pot fi schimbate. Brejnev, liderul URSS de atunci, a semnat acest acord, primind pentru asta cel mai înalt ordin militar. După dispariția URSS, frontierele URSS au fost recunoscute de către Occident, dar și de către Federația Rusă. Articolul doi din acest acord stipulează că țările semnatare recunosc între ele frontierele. Când vorbim despre războiul Rusiei în Ucraina, trebuie să ținem cont că Rusia poartă răspundere pentru ceea ce a semnat URSS în 1975. Totodată, Rusia și pe timpul lui Elțin a semnat un tratat de recunoaștere a frontieri, inclusiv cu Ucrainei”, menționează el.

Istoricul declară că tratatele internaționale trebuiesc respectate, întrucât ele oferă posibilități de a soluționa problemele care apar: „Cu regret, oamenii simpli din Rusia spun că acestea sunt teritoriile ruse și susțin politica lui Putin. Aici este o asemănare foarte convingătoare pentru noi, când, în 1938, Hitler a propus Cehoslovaciei să cedeze regiunea sudetă populată de nemți, nu din Germania, dar nemți din Austria”.

Referindu-se la acțiunile Organizației Națiunilor Unite, Anatol Petrencu a spus că nu pune la îndoială că ONU are intenții bune în Ucraina, dar nu are pârghii ca să oprească, de fapt, războiul.

„Acum se pune problema excluderii Rusiei de la ONU, ceea ce este foarte greu. Mai ușor constitui o altă organizație, decât să încalci statutul acesteia”, a precizat el.


Dezbaterea publică la tema „Rădăcinile comune ale Celui De-al doilea Război Mondial și ale agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei”, este prima ediție din ciclul „Impactul trecutului asupra proceselor de consolidare a încrederii și păcii”, susținut de către Fundația germană „Hanns Seidel”.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Știri Radio Chișinău
Meteo Chișinău
0,52
Cer fragmentat
Umiditate:40 %
Vint:5,14 m/s
Sat
-3
Sun
-3
Mon
-0
Tue
0
Wed
1

Ultimele știri

Deputatul Oazu Nantoi: Cea mai gravă problemă a lumii democratice actuale este că noua administrație de la Washington a pierdut capacitatea de a desluși răul de bine

Deputatul Oazu Nantoi: Cea mai gravă problemă a lumii democratice actuale este că noua administrație de la Washington a pierdut capacitatea de a desluși răul de bine

Oficial al Ministerului Agriculturii: Lipsa de umiditate și eventualele înghețuri târzii de primăvară pot prezenta riscuri pentru culturile de toamnă

Oficial al Ministerului Agriculturii: Lipsa de umiditate și eventualele înghețuri târzii de primăvară pot prezenta riscuri pentru culturile de toamnă

Deputatul Lilian Carp îl acuză pe Alexandr Stoianoglo că ar fi cerut ilegal grațierea a 5 persoane implicate în trafic de droguri, când se afla la conducerea Procuraturii Generale

Deputatul Lilian Carp îl acuză pe Alexandr Stoianoglo că ar fi cerut ilegal grațierea a 5 persoane implicate în trafic de droguri, când se afla la conducerea Procuraturii Generale

LIVE | Conferință de presă susținută de Președintele Parlamentului Igor Grosu și eurodeputatul Siegfried Mureșan

LIVE | Conferință de presă susținută de Președintele Parlamentului Igor Grosu și eurodeputatul Siegfried Mureșan

Procuratura Anticorupție susține că Marina Tauber a părăsit R. Moldova pe 7 ianuarie și nu a mai revenit. „Judecătorii au respins măsurile preventive cerute de procurori”

Procuratura Anticorupție susține că Marina Tauber a părăsit R. Moldova pe 7 ianuarie și nu a mai revenit. „Judecătorii au respins măsurile preventive cerute de procurori”

Cum să îți monetizezi prezența online? Participă la TrendX și învață de la cei mai buni din industrie, într-un eveniment la care Radio Chișinău este partener media

Cum să îți monetizezi prezența online? Participă la TrendX și învață de la cei mai buni din industrie, într-un eveniment la care Radio Chișinău este partener media

DIALOG EUROPEAN | Ambasadorul Republicii Moldova în Israel, Alex Roitman: „Oficialii israelieni recunosc importanța geostrategică și geopolitică a țării noastre în Europa” (VIDEO)

DIALOG EUROPEAN | Ambasadorul Republicii Moldova în Israel, Alex Roitman: „Oficialii israelieni recunosc importanța geostrategică și geopolitică a țării noastre în Europa” (VIDEO)

Autoritățile din România au emis autorizația de mediu pentru proiectul de construcție a podului peste Prut, la punctul de trecere Leușeni - Albița

Autoritățile din România au emis autorizația de mediu pentru proiectul de construcție a podului peste Prut, la punctul de trecere Leușeni - Albița

Premierul polonez Donald Tusk propune un plan în trei puncte pentru consolidarea Ucrainei și securitatea Europei

Premierul polonez Donald Tusk propune un plan în trei puncte pentru consolidarea Ucrainei și securitatea Europei

Secretarul CSS Stanislav Secrieru, vizită la București. Senatorul Titus Corlățean: „România rămâne puternic angajată în susținerea procesului de integrare europeană a Republicii Moldova”

Secretarul CSS Stanislav Secrieru, vizită la București. Senatorul Titus Corlățean: „România rămâne puternic angajată în susținerea procesului de integrare europeană a Republicii Moldova”

Arhivă Radio Chișinău