Analiză | Criza economică din 2020 a afectat comerțul extern al R.Moldova incomparabil cu precedentele crize din istoria țării

  • 31 Mai 2021 08:15
Analiză | Criza economică din 2020 a afectat comerțul extern al R.Moldova incomparabil cu precedentele crize din istoria țării

Criza economică din 2020 a afectat comerțul extern al Republicii Moldova în proporții mult mai mici față de precedentele crize din istoria țării. Anul trecut, exporturile moldovenești au fost influențate negativ de seceta agricolă, care a condiționat scăderea dramatică a exportului de producție agricolă de aproape două ori față de nivelul din 2019. Criza mondială a afectat parțial exporturile industriei de automotive și a celei farmaceutice. În cadrul unei noi ediții a emisiunii „Analize economice cu Veaceslav Ioniță”, un produs al Institutului pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale (IDIS) „Viitorul” și Privesc.eu, economistul a spus că în luna martie a fost simțită tendința clară de restabilire a comerțului extern după ce anul trecut acesta a înregistrat o scădere semnificativă.

Veaceslav Ioniță a explicat că atunci când vorbim despre comerțul extern, al cărui valoarea anuală este de opt miliarde de dolari, se are în vedere volumul total al exporturilor și volumul total al importurilor. Analistul afirmă că în Republica Moldova comerțul extern a scăzut de patru ori, în timpul crizei din 1998-1999, a celei din 2009, din 2014-2015 și din 2020. Potrivit expertului în politici economice al IDIS „Viitorul”, volumul comerțului extern al Republicii Moldova a scăzut anul trecut față de 2019 cu 722 de milioane de dolari, dintre care exporturile cu circa 296 de milioane de dolari, iar importurile cu circa 426 de milioane de dolari.

Economistul spune că anul 2020 a fost un an de criză, care a lovit puternic Republica Moldova, însă această criză a avut câteva elemente care o deosebesc de cele precedente. În timpul celorlalte crize scădea nivelul de credite, anul trecut din contra a crescut. Anterior, scădeau rezervele valutare ale Băncii Naționale a Moldovei (BNM), din cauza că instituția era nevoită să intervină pe piața valutară. Lucrul acesta nu s-a întâmplat și în 2020. Totodată, era o tendință de depreciere a valutei și BNM era nevoită să vândă valută. Însă, anul trecut am avut un surplus de valută și banca centrală era nevoită să procure valută că leul moldovenesc, pentru a încetini aprecierea valutei naționale.

Potrivit analistului, unul dintre simptomele comune tuturor crizelor a fost scăderea volumului de comerț extern. În 1998-1999 acesta a scăzut cu un miliard de dolari, în 2009 – cu aproape două miliarde de dolari, în 2014-2015 – la fel cu aproape două miliarde de dolari, iar în 2020 – cu 722 de milioane de dolari.

Vecaeslav Ioniță susține că exporturile moldovenești au scăzut în toate crizele economice. Anul trecut această scădere fiind de 296 de milioane de dolari, mult mai puțin ca pondere comparativ cu crizele precedente. Criza mondială provocată de COVID-19 a fost un factor secundar anul trecut. Aceasta a influențat negativ exporturile în proporție de 30%. Cel mai mult a înrăutățit situația exporturilor seceta din agricultură, iar ca rezultat în 2020 Republica Moldova a înregistrat cea mai dramatică scădere a producției agricole din istorie. Astfel, grânele, semințele și oleaginoasele, cea mai mare ramură de export a Republicii Moldova după automotive, anul trecut a suferit cea mai dramatică scădere.

Analistul menționează principalele cinci ramuri ale economiei moldovenești unde au scăzut exporturile. Este vorba de cerealele și semințele – cu 157 de milioane de dolari, automotive – cu 100 de milioane de dolari, produsele farmaceutice – cu 41 de milioane de dolari, îmbrăcăminte – cu 33 de milioane de dolari, tutun – cu 13,8 milioane de dolari. Astfel, mai mult de jumătate din scădere a fost determinată de seceta agricolă din 2020.

Totodată, Republica Moldova anul trecut a înregistrat în anumite ramuri și creșteri de exporturi: uleiuri și grăsimi – 33,6 milioane de dolari, utilaje aeronautice – 15,6 milioane de dolari, fructe și nuci – 14,5 milioane de dolari, vehicule terestre – 6,6 milioane de dolari și reziduuri alimentare – 6,4 milioane de dolari.

Referitor la importuri, Veaceslav Ioniță a menționat că acestea au scăzut cu circa 430 de milioane de dolari: scăderea consumului cu circa 100 de milioane de dolari și economisirea resurselor financiare de la ieftinirea resurselor energetice – circa 330 de milioane de dolari. Anul trecut, Republica Moldova a plătit pentru importul de resursele energetice 590 de milioane de dolari, minimum din ultimii 15 ani și a făcut o economie de 330 de milioane de dolari comparativ cu 2019. În 2020, într-o perioadă de criză, consumul de resurse energetice a înregistrat cea mai mare scădere din istoria produselor petroliere. Petrolul a ajuns la prețul minimum din ultimii 25 de ani. Scăderea prețului la petrol a dus la ieftinirea gazului, energiei electrice, a petrolului, s-au ieftinit prețurile de import, însă reglementarea proastă a dus la ceea că în Republica Moldova prețurile au rămas relativ ridicate, iar cetățenii nu s-au bucurat pe deplin ieftinire.

Expertul a amintit că potrivit unei cercetări IDIS Viitorul, majoritatea moldovenilor se odihnesc peste hotare și cheltuie anual circa 800 de milioane de dolari. Anul trecut aceștia au fost nevoiți să stea acasă și nu au cheltuit circa 500 de milioane de dolari. Astfel, acești 500 de milioane de dolari de la oamenii care nu au putut merge să-i cheltuie peste hotare și 330 de milioane de dolari de la ieftinirea resurselor energetice a dus la ceea ce anul trecut Republica Moldova a economisit cel puțin 830 de milioane de dolari, banii care au rămas pe piața valutară, cea ce a provocat un exces de valută.

În opinia lui Veaceslav Ioniță, criza din Belarus, ca rezultat al înrăutățirii relațiilor dintre Minsk și UE, nu poate afectat dramatic economia Republicii Moldova, doar  dacă Belarus nu va întreprinde careva măsuri contra Republicii Moldova. Belarus are o contribuție de 2,3% în comerțul extern al Republicii Moldova sau 180 de milioane de dolari anual. Maxima istorică a comerțului cu Belarus a fost în 2008 când a ajuns la 292 de milioane de dolari. De atunci este o tendință clară de scădere și scade în mod special exporturile Republicii Moldova în Belarus, dar nici importurile nu sunt mari. La capitolul importuri Republica Moldova nu este dependentă la nici o poziție de Belarus. La capitolul exporturi există o problemă. Exporturile vinurilor moldovenești în Belarus se află pe locul I. Dacă Belarus ar întreprinde careva acțiuni împotriva Republicii Moldova atunci ar avea de suferit industria vinicolă și într-o măsură mai mică exporturile de fructe și legume.

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
-3,37
Cer senin
Umiditate:99 %
Vint:2,57 m/s
Wed
0
Thu
4
Fri
6
Sat
5
Sun
3
Arhivă Radio Chișinău