ANALIZĂ | Criza COVID-19 a avut un impact major asupra pieței cardurilor bancare. Mai degrabă unul pozitiv decât negativ (infografic)
-
13 Ianuarie 2021 10:34
Volumul operațiunilor cu carduri bancare în primele nouă luni ale anului 2020 au ajuns la 60 de miliarde de lei, în creștere cu 5% față de perioada similară a anului 2019, când acest indicator a fost de 57,1 miliarde de lei. Expertul în politici economice al Institutului pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale (IDIS) „Viitorul”, Veaceslav Ioniță, susține că aceasta este cea mai mică creștere din momentul când au apărut cardurile bancare în Republica Moldova și de patru ori mai mică decât media din ultimii ani, când creșterea anuală a tranzacțiilor cu cardurile bancare era în jur de 20%.
Potrivit expertului, pandemia de COVID-19 și restricțiile de călătorie sunt factorii de bază care au influențat negativ volumul operațiunilor cu carduri bancare. Pentru a înțelege mai bine piața cardurilor bancare Veaceslav Ioniță a divizat această piață în cinci elemente distincte:
Retragerea de numerar în acest an va înregistra cea mai mică creștere din istoria cardurilor bancare din Moldova
Cele mai multe operațiuni cu cardurile bancare din Republica Moldova sunt cele de retragere a numerarului din bancomate. În primele nouă luni ale anului 2020, de pe carduri au fost retrase sub formă de numerar 38,3 miliarde de lei sau cu 1,5% mai mult decât în 2019 când în aceeași perioadă au fost retrase 37,7 miliarde de lei. În opinia economistului, această tendință este una pozitivă, deoarece cardurile bancare devin un mijloc de plată și nu un simplu instrument de obținere a numerarului.
În primii ani de la implementarea cardurilor bancare în Republica Moldova, peste 99% dintre operațiuni erau de scoatere a numerarului. De fapt, cardurile erau văzute mai degrabă ca un casier al întreprinderilor. Oamenii primeau salarii și mergeau imediat la bancomat să scoată bani. Acum zece ani deja, aproape 7% dintre toți banii primiți erau utilizați pentru diverse plăți, iar restul de peste 93% continuau să fie extrași sub formă de numerar. În 2020, retragerea de numerar a constituit puțin peste 70% din totalul operațiunilor cu cardurile bancare moldovenești.
Plățile cu cardul în 2020 se vor apropia de 30% din totalul operațiunilor cu cardul bancar
În primele nouă luni ale anului 2020 plățile cu cardul bancar în Republica Moldova au ajuns la 11,4 miliarde de lei, în creștere cu 52,6% față de perioada similară a anului 2019. Acum zece ani, mai puțin de 7% din banii primiți pe card de către moldoveni erau utilizați pentru plata cu cardul. În 2020 acest indicator s-a apropiat de 30% și este în creștere semnificativă chiar și față de anul 2019, când volumul plăților cu cardul a fost de 24,8%. Potrivit expertului, COVID-19 și acțiunile BNM de promovare a plăților cu cardul au avut un impact pozitiv asupra plăților.
Deja, spune Veaceslav Ioniță, se poate de afirmat că cardurile bancare devin un mijloc de plată veritabil în Republica Moldova. Dacă ținem cont și de plățile efectuate peste hotare și procurările online, atunci în 2020 plățile cu cardul bancar au depășit volumul de 20 de miliarde de lei, cea ce este de 20 de ori mai mult decât acum zece ani în urmă, când plățile cu cardul bancar au constituit un miliard de lei. Atunci în 2010, peste 60% dintre plățile cu cardul erau cele efectuate de către moldoveni peste hotarele țării, iar în prezent situația s-a inversat. Astfel în 2020, se estimează că din cele peste 20 de miliarde de lei de plăți cu cardurile bancare peste 70%, sau cel puțin 14,5 miliarde de lei, vor fi plăți cu cardul efectuate în Republica Moldova.
Pentru prima dată în istoria cardurilor bancare plățile efectuate de către moldoveni peste hotare vor înregistra o scădere față de anul precedent
În primele nouă luni ale anului 2020 volumul tranzacțiilor cu cardurile bancare, utilizate de către moldoveni peste hotarele țării, au fost de 4,4 miliarde de lei, în scădere cu 20% sau cu un miliard de lei față de perioada similară a anului 2019 când aceste operațiuni au constituit 5,4 miliarde de lei. Utilizarea cardurilor bancare pentru tranzacții peste hotare sunt pentru plățile online, care anul trecut, în primele nouă luni, au constituit 3,1 miliarde de lei sau 57% din totalul plăților și plățile propriu zise în călătoriile de peste hotare.
În 2020 se estimează că plățile online pentru bunuri și servicii procurate de peste hotare au înregistrat o ușoară creștere de până la 3,4 miliarde de lei, iar achitările în călătorii peste hotare au scăzut dramatic, de la 2,3 miliarde de lei în 2019 la un miliard de lei în 2020. Interdicțiile de călătorie au impus moldovenii să cheltuie cu cardurile bancare peste hotare cu 1,3 miliarde de lei mai puțin în primele nouă luni ale anului 2020. Acest fapt este atestat și pe piața valutară, unde asistăm la o scădere a cererii de valută din partea persoanelor fizice datorită anulării călătoriilor peste hotare.
Străinii și-au redus volumul operațiunilor cu cardul în Republica Moldova
În primele nouă luni ale anului 2020, volumul operațiunilor cu cardurile străine efectuate în Republica Moldova au fost de 6 miliarde de lei, în scădere cu 9% față de perioada similară a anului 2019. Interdicțiile de călătorie cauzate de COVID-19 au afectat și acest segment de piață. Așa ceva s-a mai întâmplat doar o singură dată, în 2009 când tranzacțiile cu cardurile străine în Republica Moldova a scăzut cu 11% față de 2008.
Totuși apare o întrebare firească: de ce volumul de tranzacții ale străinilor în Republica Moldova a scăzut mai puțin decât ale moldovenilor în străinătate?
În opinia econoistului, acest fapt are o singură explicație, multe carduri bancare străine, de fapt, sunt utilizate tot de către moldoveni, care au primit carduri emise în alte țări de la rudele lor și este o formă neobservată de transfer de bani în folosul cetățenilor din Republica Moldova. Este greu de estimat cât din cele 6 miliarde de lei sunt banii oferiți de către rudele moldovenilor aflate peste hotare, dar estimăm că nu mai puțin de 2 miliarde de lei anual, cea ce se adaugă la remitențele venite pe căi oficiale de cel puțin alte 120 de milioane de dolari anual.
Economiile neobservate ale moldovenilor
Schimbarea filosofiei de utilizare a cardurilor bancare de către moldoveni, de la un mecanism de obținere a numerarului la un mijloc de plată, a creat un fenomen nou, necercetat până în prezent: economiile neobservate ale moldovenilor.
Acum zece ani, când cetățenii moldoveni primeau banii pe card ei mergeau imediat în 2-3 zile la bancomate și scoteau banii. În prezent, deja aproape 30% din sumă este lăsată pe card, pentru efectuarea plăților cu cardul bancar, iar restul banilor nu mai sunt scoși imediat de la bancomate, dar sunt sustrași pe parcursul lunii, pentru efectuarea de plăți și alte cheltuieli curente. Drept consecință, moldovenii în prezent primesc lunar pe card 6 miliarde de lei, dintre care cea mai mare parte a lor nu este sustrasă imediat, dar rămâne pe card și astfel noi avem un sold în bănci pe cardurile bancare de cel puțin 5 miliarde de lei.
Acestea sunt de fapt economiile neobservate ale moldovenilor, care sunt reflectate ca bani la vedere în rapoartele băncilor comerciale. Excesul de lichiditate din sistemul bancar al Republicii Moldova este alimentat inclusiv și de banii de pe card ale moldovenilor, care nu sunt sustrași imediat așa cum se întâmpla acum câțiva ani în urmă.
Acest proces doar va lua amploare și băncile urmează încă să se învețe să lucreze cu aceste lichidități financiare, care au apărut așa brusc în viața noastră.
În concluzie Veaceslav Ioniță menționează că, criza provocată de COVID-19 a avut un impact major asupra pieței cardurilor bancare, operațiunile pe această piața în 2020 au cunoscut evoluții fără precedent în istoria recentă a Republicii Moldova, însă aceste evoluții nu sunt neapărat negative. Consideră că per total evoluția din primele nouă luni ale anului 2020, poate fi apreciată ca bună pentru economia noastră.