Analiștii economici: Indiferent care era să fie guvernarea, s-ar fi ajuns la rectificări bugetare

  • 01 August 2019 16:50
Analiștii economici: Indiferent care era să fie guvernarea, s-ar fi ajuns la rectificări bugetare

Rectificările bugetare votate ieri de Parlament erau necesare în condițiile cheltuielilor prea mari efectuate de fostul Guvern, dar și în contextul negocierilor cu Fondul Monetar Internațional în privința semnării unui nou Acord, susțin analiștii economici.

Parlamentul a votat miercuri în prima lectură rectificările la bugetul de stat pentru anul curent care prevăd micșorarea veniturilor și a cheltuielilor, dar și majorarea ușoară a deficitului bugetar.

Rectificările erau necesare în condițiile creșterii mari a cheltuielilor și a investițiilor publice, majorarea salariilor în sectorul bugetar, în timp ce acumularea veniturilor la buget s-a temperat, explică analistul de la Expert-Grup, Alexandru Fală.

„Am avut o creștere mari pe cheltuieli, iar pe venituri este efectul reformei fiscale. Noi am avut o temperare a creșterii veniturilor din impozitul veniturilor persoanelor fizice. Cred că indiferent care era să fie guvernarea, s-ar fi ajuns la rectificările respective”, susține Alexandru Fală.

Iar analistul Viorel Gârbu precizează că până la sfârșitul anului, cel mai probabil, Ministerul Finanțelor va veni cu o nouă rectificare a bugetului. El prognozează că până atunci veniturile vor crește, inclusiv în condițiile creșterii inflației.

„În principiu veniturile la buget trebuie să crească. Noi avem creșterea destul de rapidă a inflației, care ar putea să ajungă la 8% în perioada următoare. Din acest motiv, cel puțin în mărime nominală, veniturile la bugetul public național ar trebui să crească”, consideră Viorel Gârbu.

Potrivit rectificărilor votate de deputați, veniturile la buget vor scădea cu aproape un miliard jumătate de lei, iar cheltuielile cu peste 1,3 miliarde. Astfel, deficitul bugetar va creștere cu 165 de milioane de lei.

Ministra Finanțelor Natalia Gavriliță a explicat că rectificarea bugetului a fost necesară inclusiv pentru realizarea legii salarizării, ale cărei cheltuieli nu au fost estimate corect de fostul Guvern, fiind în realitate cu peste un miliard de lei mai mari

Bugetul urmează să fie rectificat în lectura a doua în cadrul unei ședințe extraordinare a Parlamentului la mijlocul lunii august.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică*Știri*Muzică
Meteo Chișinău
11,24
Câțiva nori
Umiditate:50 %
Vint:5,66 m/s
Sat
10
Sun
6
Mon
7
Tue
10
Wed
13
Arhivă Radio Chișinău