Analiști: UE și-a schimbat atitudinea față de spațiul european post-sovietic

  • 18 Aprilie 2014 14:41
Analiști: UE și-a schimbat atitudinea față de spațiul european post-sovietic

Rezoluția de la 17 aprilie a Parlamentului European prin care sunt recunoscute perspectivele europene reprezintă o schimbare a atitudinii Uniunii Europene față de spațiul european post-sovietic, inclusiv Republica Moldova, consideră analiștii politici.

Aceștia însă au păreri împărțite vizavi de perioada când Republica Moldova ar putea depune cererea de aderare la Uniunea Europeană. Expertul Cornel Ciurea consideră că acest lucru poate fi făcut deja în timpul apropiat.

Pe de altă parte, analistul Ion Tăbârță susține că Republica Moldova trebuie mai întâi să implementeze Acordul de asociere, iar cererea de aderarea o va putea depune abia peste cel puțin doi ani, dacă la guvernare se vor menține forțele proeuropene.

Potrivit rezoluției Parlamentului European Republica Moldova și alte țări din cadrul Parteneriatului Estic au o perspectivă europeană și pot depune cerere de obținere a calității de membru cu drepturi depline al Uniunii Europene, în cazul în care respectă principiile democrației.

Rezoluția, denumită "Presiunile Rusiei asupra țărilor din Parteneriatul Estic și destabilizarea estului Ucrainei", mai menționează că Acordul de asociere cu Ucraina și alte țări ale Parteneriatului Estic nu reprezintă punctul final în relațiile cu Uniunea Europeană.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Deschis în week-end
Meteo Chișinău
15,24
Nori împrăștiați
Umiditate:77 %
Vint:4,63 m/s
Sun
14
Mon
16
Tue
17
Wed
18
Thu
19
Arhivă Radio Chișinău