Analist: Rolul noii administrații a SUA în războiul din Ucraina va avea impact asupra viitorului Republicii Moldova
-
21 Ianuarie 15:20
Rolul noii administrații a SUA în războiul din Ucraina va avea impact asupra viitorului Republicii Moldova, comentează analiștii de la Chișinău. Aceștia mai spun că, deși țara noastră nu intră pe agenda noi administrații de la Washington, autoritățile pot pune Republica Moldova la masa discuțiilor prin intermediul Departamentului de Stat american și unor congresmeni, în vederea semnării unui Acord de Parteneriat Strategic, transmite Radio Chișinău.
Soarta Republicii Moldova depinde foarte mult de felul în care se va poziționa noua administrație americană în războiul din Ucraina, susține, într-un comentariu pentru Radio Chișinău, analistul în relații internaționale Ștefan Bejan, de la WatchDog. Expertul atenționează și asupra riscurilor pentru Ucraina, care pot surveni după alegerile parlamentare din Republica Moldova.
„Este foarte important în care coș de cedări va fi inclusă țara noastră. O eventuală înghețare a războiului din Ucraina înseamnă și o posibilă perpetuare a situației din regiunea transnistreană. Rusia va încerca să folosească Tiraspolul, iar eventual, din toamnă, după alegeri, și Chișinăul - pentru a duce un război hibrid împotriva Ucrainei. O înghețare a conflictului, cu eventuale garanții de securitate pentru Ucraina, nu poate avea loc cu armata rusă în regiunea transnistreană. Este foarte important ca Chișinăul să se asigure că, la eventualele negocieri, Ucraina va solicita demilitarizarea regiunii transnistrene și aducerea ei sub ascultarea Chișinăului”, a spus Ștefan Bejan.
Discursul de inaugurare a președintelui Donald Trump a țintit aproape în totalitate publicul intern, a observat profesorul Victor Juc, director al Institutului de Cercetări Juridice. El spune, într-un comentariu la Radio Chișinău, că autoritățile de la Chișinău pot pune Republica Moldova ca subiect de interes pentru Donald Trump.
„Să fie identificați congresmeni pentru a loba semnarea unui acord de parteneriat. Republica Moldova are foarte mult nevoie ca SUA să o considere un partener strategic. Foarte mult depinde cât va mai rezista Ucraina. Securitatea Republicii Moldova depinde de Ucraina. Războiul nu va fi încheiat în viitorul apropiat. Nu este nici un temei ca președintele Putin, chiar dacă l-a felicitat pe Trump, să îi ofere acestuia imaginea de pacificator, de om care a pus punct unui conflict, ceea ce nu s-a putut realiza timp de trei ani”, a spus Victor Juc.
Washingtonul este unul din aliații de încredere ai Republicii Moldova. Asistența americană acordată începând cu luna februarie 2022 se apropie de un miliard de dolari, iar contribuția totală la dezvoltarea Republicii Moldova depășește 2,6 miliarde de dolari.