Ana Blandiana a povestit că a crescut la Oradea, România, orașul cel mai îndepărtat de frontiera sovietică. Un oraș în care tatăl ei era preot, iar în fiecare duminică biserica se umplea de refugiați basarabeni, mai ales de femei. Femeile basarabence se deosebeau prin frumusețea lor, dar și prin faptul că pe parcursul întregii slujbe stăteau în genunchi și plângeau. „L-am întrebat pe tata de ce plâng și tata a spus că plâng pentru rudele lor care sunt deportate în Siberia. Cred că aveam 4-5 ani și a fost prima oară când am auzit și învățat cuvântul deportare și cuvântul Siberia”, își amintește scriitoarea.

Mulți ani după a fost cu o delegație de scriitori români la Tașkent și mergând pe stradă și vorbind în limba română, de ei s-au apropiat doi bărbați îmbrăcați în costume uzbece. „Au venit spre noi și au spus: fraților, sunteți români. A fost un șoc pentru noi, pentru că era un loc extraordinar de exotic, în inima Asiei, nici nu ne-am așteptat să întâlnim acolo români. Ne-au povestit că au fost profesori basarabeni deportați. Am stat cu ei de vorbă și ne-au povestit faptul că au fost deportați cei care aveau mai mult decât bacalaureatul, pentru ca după aceea să poată să reorganizeze școlile pe motiv că nu sunt profesori de limbă română”, povestește președinta Fundației Academia Civică.

O altă amintire de-a sa ține de munca de la Memorialul Sighet. „Este vorba despre felul în care deportările voastre s-au împletit cu deportările noastre, felul în care în unul din momentele represiunii comuniste din România, noaptea de Rusalii a anului 1951, când au fost deportați oamenii din Banat. Au fost deportați sute de mii de oameni într-o singură noapte. Printre acei bănățeni erau foarte mulți basarabeni, care se depărtaseră cât puteau de frontiera sovietică și ajunsese la Oradea, Timișoara”, a menționat scriitoarea.

Ulterior a publicat o carte cu interviuri cu basarabeni care trecuseră prin acele strămutări. „Acea carte de interviuri este pentru mine cea mai extraordinară dovadă a legăturii noastre prin suferință, dincolo de legătura de sânge. Cu trecutul, dar și cu războiul de lângă noi – acestea ne dovedesc faptul că istoria oricând poate face marșarier, poate da înapoi. Mi se pare absolut evident să nu uităm nici o clipă ce s-a întâmplat. Mi se pare evident să știm, să învățăm copiii despre ceea ce au pățit bunicii lor. Doar așa ne putem apăra. Trebuie aleasă perspectiva corectă a drumului. Calea spre UE începe de aici, de la amintirile despre ceea ce s-a întâmplat acum 75 de ani, iar apoi iar și iar”, spune scriitoarea.

„Nu am suficientă putere să-mi închipui că moldovenii se vor opune prin alegerile care urmează anul acesta, acestui drum. Nu pot să-mi închipui blestemul care ar cădea nu numai asupra voastră, ci și asupra noastră și asupra întregii noastre istorii. Este un asemenea, moment în care s-au strâns tot felul de întâmplări și bune, și rele ca să vă reașeze pe harta lumii, nu doar a Europei”, a mai spus Ana Blandiana.

Conferința internațională „75 ani de la cel de-al doilea val de deportări din Basarabia” a fost organizată de către Asociația Foștilor Deportați și Deținuți Politici din Republica Moldova, asociația obștească „Genesis”, cu sprijinul Primăriei Mereni și Fundației Hanns Seidel. Activități sunt planificate și pentru sâmbătă. La Monumentul „Trenul Durerii”, Gara din Chișinău va fi oficiată slujba religioasă de comemorare a victimelor represiunilor din cel de-al doilea val de deportări. De asemenea, oficiali și membri ai Asociației Foștilor Deportați și Deținuți Politici vor susține cuvinte de comemorare în fața Monumentului „Trenul Durerii”.