Americanii vor finanța un program de deminare în Ucraina
-
13 August 2022 18:14
Americanii vor finanța un program de deminare în Ucraina în valoare de aproape 90 de milioane de dolari, potrivit Sky News.
SUA au anunțat că vor oferi Ucrainei zeci de milioane de dolari pentru a „face față provocărilor umanitare urgente reprezentate de rămășițele explozive de război create de războiul brutal de agresiune al Rusiei”.
Departamentul de Stat a arătat prin intermediul unui comunicat că invazia Rusiei care a fost lansată la sfârșitul lunii februarie „a împânzit întinderi masive ale țării cu mine terestre, muniție neexplodată și dispozitive explozive improvizate”.
Utilizarea grotescă a dispozitivelor explozive improvizate
„Utilizarea grotescă a dispozitivelor explozive improvizate în maniera pe care o vedem în Ucraina de către actorii ruși a fost asociată anterior doar cu ISIS în Siria. Aceste pericole explozive blochează accesul la terenuri agricole fertile, întârzie eforturile de reconstrucție, împiedică comunitățile strămutate să se întoarcă la casele lor și continuă să ucidă și să mutileze civili ucraineni nevinovați”, scrie în documentul semnat de Departamentul de Stat.
Guvernul Ucrainei estimează că 160.000 de kilometri pătrați din terenul său este afectat de amplasarea de mine.