Ministerul Agriculturii | Amenzi mai mari pentru persoanele care încalcă legislația privind protecția mediului
-
02 Iunie 2020 12:41
Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului a examinat inițiativa Ministerului Justiției de a modifica Codul Contravențional al Republicii Moldova și propune majorarea amenzilor pentru încălcarea legislației de protecție a mediului, potrivit unui comunciat al ministerului.
Astfel, MADRM propune majorarea cuantumului existent pentru contravențiile silvice, cu până la 16 mii de lei, iar pentru folosirea neautorizată a terenurilor din fondul forestier și spațiile verzi se propune o amendă de circa 17,5 mii de lei.
În context, ministerul propune majorarea cuantumului sancțiunilor pentru nerespectarea regimului de protecție și folosință a apelor. Astfel, pentru darea în exploatare a întreprinderilor, a imobilelor comunale și de altă natură fără construcțiile și instalațiile care să prevină impurificarea și infectarea apelor sau influenta lor dăunătoare se propune o amendă de până la 15 mii de lei, comparativ cu 1,5 mii lei, în prezent. Același cuantum se propune și pentru spălarea vehiculelor, utilajelor și ambalajelor în apele naturale, în preajma lor și în alte locuri neautorizate, se mai arata in comunicat.
La capitolul contravențiilor pentru nerespectarea modului de protecție și folosință a subsolului, MADRM propune majorarea cuantumului existent (900 lei) pentru folosirea neautorizată a subsolului, încălcarea cerințelor și regulilor de înhumare (depozitare) în subsol a substanțelor și a deșeurilor nocive sau a apelor uzate, etc., până la 9 000 de lei.
MADRM consideră că, în prezent dinamica creșterii săvârșirii contravențiilor și mărimea/valoarea sancțiunilor contravenționale aplicate pentru nerespectarea legislației de protecție a mediului sunt ineficiente, fapt ce duc la neconștientizarea făptașilor despre efectele negative și ireversibile cauzate mediului.
„Beneficiul material, cât și cel financiar, în cele mai frecvente cazuri, din practică au demonstrat că, acestea acoperă substanțial amenda aplicată contravenientului, iar prejudiciul adus mediului prin acțiunile ilegale, în cele mai multe cazuri, nu poate fi cuantificat în raport cu măsurile ce se impun pentru aducerea în stare inițială”, a subliniat în context, Secretarul de Stat, Maxim POPOV.
Totodată, oficialul a menționat că propunerile au fost identificate în urma analizei stării de fapt a resurselor enumerate, dar mai ales ținând cont de importanța funcțiilor ecologice, economice și social culturale pe care le îndeplinesc, asigurarea folosirii raționale a fondului forestier, a fondului apelor, altor resurse naturale și asigurarea protecției tuturor factorilor de mediu.