Amenzi de peste 2,25 milioane de lei pentru o bancă din R.Moldova și șefii acesteia

  • 29 Iunie 2018 10:55
Amenzi de peste 2,25 milioane de lei pentru o bancă din R.Moldova și șefii acesteia

Banca Națională a Moldovei (BNM) a decis să aplice o amenzi de peste 2,25 milioane de lei pentru o bancă din R. Moldova și șefii acesteia.

Astfel, „Comerțbank” a fost amendată de BNM 1,7 milioane de lei, iar membrii Comitetului de conducere ai băncii, aflați în funcție în perioada supusă controlului, cu suma de 551 602 de lei.

De asemenea, s-a decis aplicarea sancțiunii sub formă de avertisment față de membrii Consiliului B.C. „COMERȚBANK” S.A., aflați în funcție în perioada supusă controlului. „Decizia a fost luată ca rezultat al controlului complex pe teren efectuat la această bancă, în cadrul căruia au fost constatate unele încălcări ale Legii instituțiilor financiare, actelor normative ale BNM și Legii cu privire la prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului. În special, banca nu a respectat unele cerințe ale legislației cu privire la componența consiliului, prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, cerințele prudențiale referitoare la activitatea de creditare, concentrarea riscurilor (expunerile), efectuarea tranzacțiilor cu persoanele afiliate băncii, sistemele de control intern, cadrul de administrare etc.”, se arată în comunicatul BNM. 

Banca activează în regim normal și prestează toate serviciile propuse, inclusiv cele legate de operațiunile cu depozitele, de creditare și decontare. 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
5,52
Ceață
Umiditate:99 %
Vint:1,03 m/s
Sun
15
Mon
15
Tue
15
Wed
16
Thu
17
Arhivă Radio Chișinău