Amenințarea rusă: Germania și Ucraina mai prudente decât Statele Unite

  • 20 Februarie 2022 12:16
Amenințarea rusă: Germania și Ucraina mai prudente decât Statele Unite

Occidentalii au dificultăți să vorbească cu o singură voce în criza cu Rusia, Germania exprimându-se mai prudent în declarații sâmbătă, comparativ cu asigurarea afișată de Washington că un atac asupra Ucrainei este iminent, informează AFP, potrivit Agerpres.

"În situații de criză, cel mai rău lucru este să presupunem sau să încercăm să ghicim" ce se va întâmpla, a declarat ministrul german de externe Annalena Baerbock la Munchen, după o întâlnire G7, a cărui președinție este deținută în prezent de Germania.

Scopul întâlnirii miniștrilor de externe din G7 a fost tocmai coordonarea taberei occidentale în fața Moscovei.

În ajun, președintele american Joe Biden se declarase, pentru prima dată, "convins" că Vladimir Putin a decis să invadeze Ucraina "în zilele următoare" și că multiplicarea ciocnirilor are ca scop crearea unei "false justificări" pentru a lansa o ofensivă.

"Nu știm dacă un atac a fost deja decis", a comentat Baerbock în marja Conferinței de securitate de la Munchen, eveniment anual care găzduiește până duminică elita liderilor internaționali. Pe de altă parte, șefa diplomației germane a afirmat, la fel de clar, că amenințarea împotriva Ucrainei este reală. De asemenea, Berlinul le-a cerut sâmbătă cetățenilor săi să părăsească de urgență Ucraina din cauza riscului unui conflict armat.

Întrebată în mod repetat cu privire la afirmațiile SUA, Annalena Baerbock s-a mulțumit să răspundă: "Vedem că există scenarii diferite, că se configurează scenarii diferite".

"Nu credem că ar trebui să intrăm în panică", a adăugat puțin mai târziu președintele ucrainean Volodimir Zelenski în fața unui public format din personalități din întreaga lume.

De aproape trei luni, Washingtonul trage un semnal de alarmă cu privire la pregătirile pentru o ofensivă rusă în Ucraina. Temerile Washingtonului încep să se adeverească în ultimele ore odată cu multiplicarea încălcărilor încetării focului între separatiștii pro-ruși și forțele ucrainene în estul Ucrainei.

"Suntem convinși că președintele Putin a luat decizia", a repetat sâmbătă șeful diplomației americane Antony Blinken într-un interviu acordat cotidianului german Suddeutsche Zeitung.

Secretarul de stat american a salutat o relație consolidată cu aliații europeni și o "cooperare incredibil de strânsă" cu Germania.

"Nu am experimentat niciodată un asemenea nivel de coordonare până acum", a adăugat Blinken, care s-a întâlnit la Munchen cu omologii săi din G7.

Transmițând același mesaj de unitate, Annalena Baerbock a cerut însă prudență:"Mai presus de toate, trebuie să ne asigurăm că nu suntem victimele unei dezinformări țintite". Ea a subliniat rolul cheie pe care l-au avut observatorii OSCE pe teren în ultimii ani în estul Ucrainei."Ei sunt ochii și urechile comunității internaționale în acest moment... ei sunt cei care pot întotdeauna să arunce lumină asupra a ceea ce se întâmplă cu adevărat pe teren", a spus Baerbock.

Președintele ucrainean, la rândul său, a evitat să facă speculații pe seama afirmațiilor americane:"Mi-e greu să judec cum ar trebui să își folosească Statele Unite informațiile", a declarat Volodimir Zelenski. Deși a spus că este "recunoscător" pentru informațiile împărtășite de americani, el a afirmat că are încredere cu prioritate în "serviciile de informații ucrainene, care înțeleg ce se întâmplă de-a lungul granițelor noastre".

"Cu cât Europa și America se pun de acord mai mult, cu atât vom avea mai mult succes", a susținut sâmbătă, la rândul său, cancelarul german Olaf Scholz.

Umbra gazoductului Nord Stream 2, care leagă Rusia de Germania și încă așteaptă certificarea din partea autorității germane de reglementare, ar putea totuși să reapară în relațiile dintre Washington și Berlin dacă noi sancțiuni ar urma să fie impuse Rusiei.

Guvernul german a sfârșit prin a admite că gazoductul Nord Stream 2 nu va fi cruțat în cazul unor măsuri punitive, dar s-a abținut să precizeze cum ar putea fi sancționată această infrastructură strategică. 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnal București
Meteo Chișinău
11,63
Cer acoperit de nori
Umiditate:95 %
Vint:3,09 m/s
Sat
13
Sun
15
Mon
15
Tue
15
Wed
16
Arhivă Radio Chișinău