Amendă gigantică pentru o companie de cosmetice produsele căreia au provocat CANCER consumatoarelor

  • 15 Iulie 2018 10:28
Amendă gigantică pentru o companie de cosmetice produsele căreia au provocat CANCER consumatoarelor

Compania Johnson & Johnson este obligată de o decizie judecătorească a unui juriu din Missouri să plătească daune în valoare de 4,69 miliarde de dolari către 22 de femei care au acuzat compania că pudra de talc produsă de ei ar fi conținut azbest, ceea ce ar fi cauzat cancerul lor ovarian, potrivit The Street.

Amenda cuprinde daune compensatorii de 550 de milioane de dolari și 4,14 miliarde de dolari reprezentând o amendă, potrivit unei declarații comune a avocaților reclamanților.

Acțiunile Johnson & Johnson au scăzut cu 2,4% după închiderea ședinței de tranzacționare.

Compania se confruntă cu peste 9.000 de plângeri penale legate de pudra de talc.

În cadrul unei declarații, compania a spus că va face apel la verdict, „care a fost produsul unui proces nedrept din punct de vedere fundamental care le-a permis reclamanților să prezintă un grup de 22 de femei, majoritatea fără nicio legătură cu statul Missouri, într-un singur caz, toate susținând că au dezvoltat cancer ovarian din cauza produselor noastre”.

Sursa: MEDIAFAX

Tags

Alte Noutati

LIVE: BIZNEWS cu Corneliu Rusnac
Meteo Chișinău
-0,04
Cer acoperit de nori
Umiditate:73 %
Vint:5,66 m/s
Sat
-0
Sun
-0
Mon
-0
Tue
-0
Wed
-0

Ultimele știri

Cristina Gherasimov: Acceptarea asistenței UE de către așa-numitul regim de la Tiraspol este o oportunitate pentru a readuce regiunea transnistreană în albia constituționalității R. Moldova

VIDEO | Poliția Republicii Moldova vine cu detalii și imagini legate de răpirea unui cetățean de către separatiștii din regiunea transnistreană

Cotele impozitelor și taxelor locale pentru 2025 pot fi consultate online

UPDATE | Ministerul Justiției: „La Comisia de Evaluare a Procurorilor este vorba de o pauză tehnică”

Dorin Recean: Regiunea transnistreană va putea beneficia de asistența europeană doar dacă va accepta condițiile impuse de UE

Ambasadorul Republicii Moldova la București explică cum autoritățile de la Chișinău au scăpat de șantajul energetic rusesc și ce rol a avut România

ICR „Mihai Eminescu” la Chișinău sprijină proiectul simfonic „Țară Mică - Cântec Mare”, dedicat muzicii românești din anii '60-'80, cu invitați speciali din România

LIVE | Conferință de presă susținută de ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale al Republicii Moldova, Vladimir Bolea, și secretarul de stat la Ministerul Transporturilor și Infrastructurii din România, Irinel Ionel Scrioșteanu

Două parcuri fotovoltaice mari vor fi construite la Strășeni și Telenești, până la finele anului 2025

Promo-LEX, după răpirea cetățeanului Republicii Moldova de către miliția separatistă din regiunea transnistreană: „Un abuz inacceptabil, care a fost posibil inclusiv din cauza lipsei unei reacții ferme”

Arhivă Radio Chișinău