Amendă de 5 milioane de lei, pentru tranzacții nedeclarate de doar 20 de mii de lei

  • 09 Martie 2017 10:48
Amendă de 5 milioane de lei, pentru tranzacții nedeclarate de doar 20 de mii de lei

Tranzacțiile care vor începe de la cel puțin 20 de mii de lei vor trebuie să fie verificate. Prevederile sunt incluse în proiectul de modificare a Legii privind prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului.

Documentul vizează băncile, casele de schimb valutar, participanții la piața financiară nebancară, organizatorii jocurilor de noroc, agenții imobiliari, activitățile din domeniul metalelor prețioase, companiile de leasing, de audit, serviciile poștale, avocații și notarii, scrie BIZLAW. În cazul în care nu vor respecta legea, aceștia s-ar putea alege cu amendă în valoare de 5 milioane de euro sau vor achita 10 la sută din cifra de afaceri pe anul precedent.

Noile prevederi se referă la faptul că instituțiile, care cad sub incidența documentului, trebuie să ia măsuri la efectuarea tuturor tipurilor de tranzații ocazionale în valoare de cel puțin 20 de mii de lei printr-o singură operațiune sau la efectuarea tranzacțiilor ocazionale în valoare de cel puțin 100 de mii de lei, indiferent dacă acestea sunt efectuate prin una sau mai multe operațiuni care ar avea legătură între ele.

Modificările reduc plafonul minim de două ori și jumătate, de la 50 de mii la 20 de mii. Prin urmare, entitățile vizate vor trebui să identifice și să verifice identitatea clienților în baza actelor de identitate, vor trebui să identifice beneficiarul efectiv și să îl verifice, să obțină și să evalueze informațiile în privința scopului relației afacerii, inclusiv să monitorizeze tranzacțiile legate de afacere. Instituția de supraveghere și control va fi Serviciul Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor.

Documentul afectează și persoanele fizice. În cazul tranzacțiilor de schimb valutar, care vor depăși 5 mii de lei, unitatea de schimb valutar va înregistra datele din documentul de identitate. Datele vor fi păstrate cel puțin 5 ani de la încetarea relației de afaceri. Acestea vor fi prezentate Serviciului Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor, organelor cu funcții de supraveghere a entităților raportoare și organelor de drept, dacă vor exista suspiciuni. Totodată, datele păstrate trebuie să fie suficiente ca să permită reconstruirea fiecărei tranzacții sau activități în maniera în care să servească, în caz de necesitate, ca probă în cadrul procedurii penale, contravenționale și altor proceduri legale.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Ora de vârf cu Corneliu Rusnac
Meteo Chișinău
-3,76
Cer acoperit de nori
Umiditate:93 %
Vint:0,51 m/s
Wed
1
Thu
5
Fri
6
Sat
5
Sun
2
Arhivă Radio Chișinău