Ambulanțe noi, în 14 punctele de asistență medicală urgentă
-
23 August 2018 19:58
O nouă parte din cele 69 de ambulanțe noi de tip Sobol, procurate la începutul anului curent, au fost repartizate joi, 23 august, în substațiile și punctele de asistență medicală urgentă prespitalicească din 14 localități ale țării, transmite IPN.
Potrivit unui comunicat de presă al Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească, unitățile de transport sanitar au ajuns în orașele Fălești, Sângerei, Drochia, Ocnița, Soroca, Nisporeni, Călărași, Telenești, Basarabeasca, Ungheni, Anenii Noi, în satul Balatina din Glodeni, Răzeni din Ialoveni și Mihailovca din Cimișlia.
Pentru procurarea celor 69 de unități de transport sanitar Guvernul a alocat 51 de milioane de lei din bugetul de stat. Anterior 43 de ambulanțe au fost repartizate în substațiile și punctele de asistență medicală urgentă din țară. Mai rămân să ajungă la destinație 13 ambulanțe.
Acum o lună, Guvernul a semnat cu Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei un acord de împrumut în valoare de 12 milioane de euro pentru procurarea a 170 de ambulanțe, dintre care 35 de unități de tip „C” (ambulanțe terapie intensivă) și 133 tip „B” (ambulanțe de prim ajutor).