Ambasadorul român Cristian-Leon Țurcanu a vizitat biserici de la Soroca și Dondușeni, din cadrul Mitropoliei Basarabiei, care au fost construite cu sprijinul financiar al Guvernului român (FOTO)
-
14 Mai 12:57
Ambasadorul României la Chișinău, Cristian-Leon Țurcanu, a fost în vizită la două biserici din nordul Republicii Moldova, parte a Mitropoliei Basarabiei, care au fost construite cu sprijinul financiar al Guvernului de la București. Este vorba despre biserica „Sfinții Martiri Brâncoveni” de la Soroca și biserica „Acoperământul Maicii Domnului” de la Dondușeni.
Potrivit ambasadorului, biserica „Sfinții Martiri Brâncoveni” de la Soroca, în stil maramureșean, adună peste 1000 de enoriași în zilele de sărbătoare.
„Am discutat cu preotul Sorin Huluță despre proiectele derulate în comunitate, dar și despre viitorul european al Republicii Moldova, care va aduce beneficii pentru fiecare cetățean de pe acest mal al Prutului”, a scris Cristian-Leon Țurcanu pe Facebook.
El a mai menționat că în cadrul parohiei funcționează, fără sprijin din partea autorităților locale, o cantină socială care se îngrijește de peste 50 de persoane din categorii vulnerabile și foarte vulnerabile, „un adevărat exemplu de solidaritate și grijă pentru aproape”.
Oficialul a vizitat și biserica cu hramul Acoperământul Maicii Domnuluii de la Dondușeni, al cărei complex a fost ridicat cu sprijin financiar al Guvernului român.
Cristian-Leon Țurcanu a discutat cu preotul paroh al bisericii despre proiectele sociale derulate în cadrul comunității.
„Odată cu finalizarea centrului pastoral-social, vor putea fi organizate mai multe activități cultural-educaționale pentru tinerii din Dondușeni și localitățile învecinate și se vor extinde programele de sprijinire a persoanelor vulnerabile din zonă”, a menționat ambasadorul.

