Ambasadorul Republicii Coreea a prezentat copiile scrisorilor de acreditare la MAEIE

  • 15 Noiembrie 2019 15:18
Ambasadorul Republicii Coreea a prezentat copiile scrisorilor de acreditare la MAEIE

Noul ambasador al Republicii Coreea în Republica Moldova, cu sediul la Kiev, Ki-chang Kwon, a prezentat copiile scrisorilor de acreditare la Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene, transmite IPN.

În cadrul întrevederii cu secretarul de stat Dinu Toderașcu, oficialii au discutat despre dezvoltarea relațiilor bilaterale în diverse domenii, cooperarea în cadrul organizațiilor internaționale, intensificarea cooperării comercial-economice și extinderea cadrului juridic.

Într-un comunicat de presă al MAEIE se menționează că cei doi oficiali au abordat subiecte ce țin de stadiul actual și perspectivele dezvoltării relațiilor moldo-coreene, inclusiv în domeniul comercial-economic, un accent aparte fiind atribuit extinderii cadrului juridic bilateral, îndeosebi sub aspect comercial și investițional. O atenție a aparte a fost acordată asistenței tehnice și financiare oferite de Republica Coreea Republicii Moldova.

Pe lângă aspectele bilaterale, cei doi demnitari au avut un schimb de opinii cu privire la evoluțiile politice și de securitate din regiune și au exprimat interesul comun pentru menținerea unui dialog constant la nivelul organismelor regionale și internaționale.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir și Sergiu Scânteian
Meteo Chișinău
-0,6
Cer senin
Umiditate:99 %
Vint:0,51 m/s
Tue
1
Wed
1
Thu
3
Fri
5
Sat
3
Arhivă Radio Chișinău