Ambasadorul Lituaniei în R.Moldova: Sperăm ca cetățenii să sprijine vectorul european

  • 29 Mai 2021 09:10
Ambasadorul Lituaniei în R.Moldova: Sperăm ca cetățenii să sprijine vectorul european

„În calitate de reprezentanți ai Uniunii Europene în Republica Moldova, ne dorim ca la alegerile parlamentare anticipate cetățenii să sprijine vectorul european”. O spune ambasadorul Lituaniei la Chișinău, Kestutis Kudzmanas. Potrivit diplomatului, alegerile prezidențiale, din noiembrie anul trecut, au demonstrat că cetățenii își doresc apropierea de Uniunea Europeană, iar scrutinul parlamentar, din iulie anul curent ,este un bun prilej pentru a alege calea reformelor, transmite IPN.

Ambasadorul Lituaniei respinge acuzațiile liderului PSRM, Igor Dodon, care a menționat anterior că diplomații statelor europene ar exercita ingerință în politica internă a țării. Potrivit ambasadorului, Uniunea Europeană a vorbit mereu despre necesitatea implementării prevederilor Acordului de Asociere, și nu o face doar în campania electorală.

„Acum șapte ani, Republica Moldova a semnat Acordul de Asociere, iar interesul nostru firesc este să fie respectate toate angajamentele pe care țara și le-a asumat. Alegerile au o legătură directă cu procesul de implementarea a reformelor. Evident, alegătorii vor fi cei care vor decide, dar, din partea noastră, așteptările sunt foarte clare, să se avanseze pe calea europeană. Așteptăm ca cetățenii Republicii Moldova să sprijine vectorul european”, a declarat Kestutis Kudzmanas în cadrul emisiunii „Punctul pe Azi” de la TVR Moldova.

Mai mult, potrivit diplomatului, scrutinul parlamentar anticipat reprezintă o oportunitate de a avansa pe calea schimbărilor, proces lansat la scrutinul prezidențial de anul trecut. „La alegerile prezidențiale ne-am convins că prioritățile cetățenilor s-au schimbat comparativ cu anii precedenți, cetățenii au optat în favoarea unui parcurs european. Noi, evident, avem anumite condiționalități și ne ghidăm după principiul „more for more”, așteptăm să vedem reforma justiției și ulterior suntem gata să acordăm ajutorul macrofinanciar, pentru că Uniunea Europeană vrea să vadă prosperitate în vecinătatea ei”, a mai spus diplomatul lituanian.

Kestutis Kudzmanas spune că țara sa este gată să-și intensifice relațiile comerciale cu Republica Moldova, în special în domeniul IT și cel al industriei alimentare. Autoritățile de la Vilnius sunt alături de Republicii Moldova pe calea reformelor, fapt confirmat și de recenta vizită la Chișinău a președintelui lituanian, Gitanas Nauseda.

Tags

Alte Noutati

LIVE: MUZICĂ
Meteo Chișinău
9,4
Cer fragmentat
Umiditate:99 %
Vint:7,72 m/s
Sat
4
Sun
2
Mon
1
Tue
1
Wed
2
Arhivă Radio Chișinău