Ambasadorul italian ucis în RDC: Rebelii hutu acuză armatele congoleză și rwandeză
-
23 Februarie 2021 11:18
Rebelii hutu din Forțele democratice de eliberare a Rwandei (FDLR) au negat că ar fi autorii atacului de luni în care și-a pierdut viața ambasadorul Italiei în Republica Democratică Congo, în estul acestei țări, ei arătând spre responsabilitatea armatelor congoleză și rwandeză, transmite AFP, preluat de Agerpres.
Autoritățile de la Kinshasa au acuzat luni FDLR, instalate în estul RD Congo, că sunt responsabile de atacul, descris ca 'terorist' de președintele congolez Félix Tshisekedi, în care au murit ambasadorul Luca Attanasio, garda sa de corp italiană, Vittorio Iacovacci, și un șofer congolez al Programului Alimentar Mondial (PAM), Mustapha Milambo.
Într-un comunicat intrat marți în posesia AFP, FDLR neagă că ar fi fost 'implicate în atacul din care a rezultat moartea ambasadorului italian și cer autorităților congoleze și MONUSCO (Misiunea ONU în RDC) să facă întreaga lumină cu privire la responsabilitățile pentru acest asasinat mârșav, în loc să recurgă la acuzații pripite'.
Potrivit rebelilor rwandezi, 'convoiul ambasadorului a fost atacat în zona zisă a ''celor trei antene'', aproape de Goma, la frontiera cu Rwanda, nu departe de o poziție a FARDC (Forțele armate ale RDC) și a Forțelor rwandeze de apărare' (armata rwandeză).
'Responsabilitățile acestui asasinat mârșav trebuie căutate în rândurile acestor două armate', acuză la rândul lor FDLR.
Drumul național 2, unde a fost atacat convoiul, urmează de foarte aproape granița rwandeză, într-o zonă montană și cu pădure deasă, unde frontierele nu sunt etanșe.
Autoritățile congoleze și rwandeze neagă sistematic orice prezență de trupe rwandeze pe teritorul RDC.
Un expert al Barometrului de securitate din Kivu a explicat pentru AFP că 'FDLR sunt în proximitatea locului unde s-a produs atacul. Ține de domeniul posibilului ca acești rebeli rwandezi să fie responsabili de atac', a opinat el.
Sursa:Agerpres