Ambasadorul Federației Ruse în R. Moldova, convocat din nou la MAEIE: i-a fost exprimată îngrijorarea profundă față de afirmațiile făcute de un oficial rus

  • 22 Aprilie 2022 19:33
Ambasadorul Federației Ruse în R. Moldova, convocat din nou la MAEIE: i-a fost exprimată îngrijorarea profundă față de afirmațiile făcute de un oficial rus

Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene anunță că a luat act de declarațiile reprezentantului Ministerului Apărării al Federației Ruse. În acest context, MAEIE a convocat ambasadorul Federației Ruse în R. Moldova Oleg Vasnețov, căruia i-a fost exprimată îngrijorarea profundă față de afirmațiile făcute de oficialul rus.

„MAEIE califică aceste declarații drept nefondate și în contradicție cu poziția Federației Ruse de susținere a suveranității și integrității teritoriale a țării noastre, în frontierele recunoscute la nivel internațional”, potrivit unui comunicat.

Totodată, potrivit Ministerului, în cadrul întrevederii a fost reiterat faptul că Republica Moldova, conform Constituției sale este un stat neutru și exprimată solicitarea ca acest principiu să fie respectat de toți actorii internaționali, inclusiv de către Federația Rusă.

Amintim că vineri, 22 aprilie, comandantul adjunct al districtului militar central al Rusiei, generalul Rustam Minnekayev, a declarat că forțele ruse intenționează să preia controlul deplin asupra Donbasului și sudului Ucrainei în cadrul celei de-a doua faze a operațiunii militare. De asemenea, acesta a spus că, prin controlul sudului Ucrainei, Rusia va avea un alt coridor spre auto-proclamata regiune separatistă Transnistria de pe teritoriul Republicii Moldova. „Controlul asupra sudului Ucrainei este o altă cale spre Transnistria, unde există, de asemenea, dovezi că populația vorbitoare de limbă rusă este oprimată", a susținut Minnekayev.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnal București
Meteo Chișinău
-5,76
Ceață
Umiditate:93 %
Vint:1,54 m/s
Wed
1
Thu
4
Fri
5
Sat
4
Sun
2
Arhivă Radio Chișinău