Ambasadoarea Germaniei | Schimbarea Guvernului de la Chișinău a însemnat un nou început

  • 02 Octombrie 2019 09:07
Ambasadoarea Germaniei | Schimbarea Guvernului de la Chișinău a însemnat un nou început

Schimbarea Guvernului de la Chișinău, după alegerile parlamentare, a însemnat un nou început. Noul executiv și-a propus combaterea corupției, reformarea justiției, implementarea unui stat de drept echitabil în Republica Moldova. Și este nevoie ca Guvernului să-i fie oferită oportunitatea de a demonstra realizarea acestor obiective, în condițiile în care reformele necesită timp. Declarațiile au fost făcute de către ambasadoarea Republicii Federale Germania în Republica Moldova Angela Ganninger, în cadrul unui video-interviu pentru IPN.

„Ei își propun combaterea corupției, reformarea justiției, implementarea unui stat de drept echitabil în Republica Moldova. Sigur că sunt țeluri mari, majore. Este o cale lungă și anevoioasă. De asemenea, Guvernul își dorește să promoveze economia și prosperitatea oamenilor, lucrurile aceasta nu se întâmplă de pe o zi pe alta. Evident, este un proces. Dar cred totuși că încercările Guvernului au fost pornite. Ele se bazează pe un interes real, chiar dacă nu există o garanție că coaliția actuală se va menține mult timp sau că se vor atinge toate scopurile de-a lungul acestui an”, a menționat ambasadoarea.

În opinia sa, „Guvernul a încercat să realizeze aceste obiective, pentru că alternativa ar fi ca lucrurile să continue așa cum a fost în trecut”. „Și eu cred că mulți oameni în Moldova nu au fost satisfăcuți și mulțumiți cu acea situație”, susține Angela Ganninger.

Șefa misiunii diplomatice germane consideră că Guvernului îi trebuie acordată șansa și oportunitatea de a demonstra: „Dacă ne uităm, acum 30 de ani, în RDG, ne dăm seama că reformele au nevoie de timp, ele nu se întâmplă peste noapte, este nevoie de răbdare și sper că și cetățenii Moldovei vor avea această răbdare”.  

Video-interviul acordat Agenției de presă IPN de către ambasadoarea Republicii Federale Germania în Republica Moldova Angela Ganninger, face parte din ciclul „Relațiile Republicii Moldova cu partenerii de dezvoltare”, sprijinit de Fundația germană Hans Seiddel.

Tags

Alte Noutati

LIVE: MUZICĂ
Meteo Chișinău
13,29
Cer acoperit de nori
Umiditate:75 %
Vint:3,6 m/s
Sat
13
Sun
15
Mon
15
Tue
15
Wed
16
Arhivă Radio Chișinău