Ambasadoarea Finlandei a discutat la Ministerul Mediului al Republicii Moldova cooperarea bilaterală în domeniul mediului

  • 09 Iunie 2023 16:23
Ambasadoarea Finlandei a discutat la Ministerul Mediului al Republicii Moldova cooperarea bilaterală în domeniul mediului

Ambasadoarei Republicii Finlanda în Republica Moldova, cu sediul la București, Marjut Akola, a efectuat o vizită de rămas bun la Ministerul Mediului. În cadrul discuțiilor dintre reprezentanții celor două state, o atenție sporită a fost acordată managementului durabil al deșeurilor electronice și schimbului de practici în dezvoltarea capacităților de reciclare a acestora, sistemului de monitorizare a apelor de suprafață, promovării economiei circulare și altor domenii prioritare în protecția mediului, transmite Ministerul Mediului.

Ministrul Mediului a prezentat prioritățile și planurile Ministerului privind elaborarea cadrului legal în domeniul calității aerului, transpunerea și armonizarea după modelul european. „Politica de mediu europeană, ce urmează să fie implementată și la noi, se bazează pe principiile precauției, prevenirii și corectării poluării la sursă, și pe principiul „poluatorul plătește”, a menționat Iordanca-Rodica Iordanov.

La rândul său, secretarul de stat al Ministerului Mediului, Grigore Stratulat, a vorbit despre deșeurile de echipamente electrice și electronice (DEEE), care au un efect negativmajor asupra mediului înconjurător și sănătății umane, dacă nu sunt gestionate într-o manieră adecvată. Când ajung la groapa comună de gunoi, acestea duc la poluarea componentelor de mediu: sol, apă, aer. „Colectarea corectă și responsabilă a DEEE-urilor înseamnă mai multă sănătate pentru fiecare dintre noi, un mediu mai curat și o economie circulară continuă, grație energiei oferite prin reciclare. Deșeurile de echipamente electrice și electronice care nu mai funcționează sau care s-au învechit nu trebuie aruncate la pubela de gunoi, dar nici depozitate în vecinătate. Colectarea trebuie să fie făcută cât mai corect, pentru a putea proteja mediul înconjurător, fauna, flora și viața oamenilor, dar și resursele naturale ale Pământului, de potențialul toxic pe care îl au”, a menționat oficialul.

Excelența Sa, Marjut Akola, a reiterat sprijinul țării sale pentru implementarea diferitor proiecte de mediu. „Finlanda este gata să ofere și în continuare suport Republicii Moldova în îndeplinirea reformelor și condițiilor necesare în procesul aderării la comunitatea europeană cu expertiză, împărtășire de experiență, asistență tehnică, financiară etc. Aveți toată susținerea noastră întru implementarea programelor de mediu, care vor contribui mult și la dezvoltarea economică, socială, culturală, inclusiv a turismului local. Finlanda apreciază eforturile Republicii Moldova de a prelua bunele practici și de a le implementa acasă”, a menționat ambasadoarea.

 

Ministra Iordanov a exprimat gratitudine Finlandei pentru suportul acordat Republicii Moldova în domeniul protecției mediului. „În prezent, Finlanda este unul dintre cei mai importanți parteneri ai noștri. În acest sens, ar trebui să acordăm un interes deosebit consolidării relației bilaterale. Pentru Republica Moldova protecția mediului înconjurător constituie o prioritate națională, care vizează în mod direct condițiile de viață și sănătate a populației, realizarea intereselor social-economice, precum și capacitatea de dezvoltare durabilă a societății pe viitor.”, a remarcat membrul Guvernului.

 

La final, oficialii și-au exprimat convingerea cu privire la buna dezvoltare a relațiilor bilaterale și cu privire la cooperarea durabilă dintre țări, asigurarea continuității și schimbului de experiență în domeniile managementului deșeurilor și reciclării lor, reorientării economiilor la noi domenii îndreptate spre un consum rațional, spre economia circulară etc.

Tags

Alte Noutati

LIVE: În zori
Meteo Chișinău
7,24
Cer senin
Umiditate:93 %
Vint:1,54 m/s
Mon
15
Tue
14
Wed
12
Thu
11
Fri
12
Arhivă Radio Chișinău