AMÂNAREA alegerilor locale

  • 11 Martie 2015 15:00
AMÂNAREA alegerilor locale

În ultimul timp, în mediile politice se discută tot mai mult despre o posibilă amânare a alegerilor locale cu câteva luni, deși deocamdată nu există un consens în privința termenului limită până la care ar putea fi transferate acestea.

La fel, nu există nici în privința realizării unei reforme administrativ-teritoriale până la viitorul scrutin local.

Ideea amânării alegerilor locale a fost lansată de Partidul Liberal Democrat care consideră că, până la scrutin, în Republica Moldova ar trebui făcută o reformă teritorial-administrativă. Liderul PLDM, Vlad Filat, a declarat zilele trecute la un post de televiziune că, din cauza ineficienței administrației publice locale, Republica Moldova pierde anual peste 100 de milioane de dolari. Potrivit lui Vlad Filat, alegerile locale ar trebui amânate pentru ca Parlamentul să adopte mai întâi reforma teritorial-administrativă. El susține că data scrutinului ar putea fi amânată chiar mai târziu de luna octombrie.

Pe de altă parte, liberalii susțin că termenul limită până la care ar putea fi amânate alegerile este de trei luni, astfel că scrutinul nu poate fi organizat mai târziu de prima jumătate a lunii septembrie. Deputatul PL, Valeriu Munteanu.

„Orice dată după luna septembrie pentru alegerile locale, în opinia noastră, este o depășire a normelor constituționale și este un abuz. Mandatul aleșilor locoali i nu poate fi nicprelungit, dar  nici scurtat în niciun fel”, a declarat Valeriu Muteanu.

În același timp, socialistul Vasile Bolea consideră că în general acum nu este cazul de efectuat o reformă-administrativ teritorială, iar alegerile ar trebui organizate în luna iunie.

„Eu cred că ar trebui să se desfășoare în luna iunie așa cum se desfășurau anterior. E posibil și pentru toamnă, dar nu mai târziu de prima decadă a lunii septembrie”, a susținut Vasile Bolea.

Democratul Sergiu Sârbu susține că, în ultima instanță, Parlamentul va fi cel care va decide data alegerilor, care însă nu pot fi organizate mai târziu de luna octombrie.

„Să faci alegerile în plină vară nu este oportun. De aceea cel mai oportun ar fi luniule septembrie sau octombrie, dar parlamentul va decide în final”, a declarat Sergiu Sârbu.

Asociația Promo-Lex a difuzat astăzi un comunicat în care precizează că Legislativul poate amâna alegerile locale cu mai mult de trei luni, adică mai târziu de data limită 4 septembrie, doar în caz de război sau catastrofă.

Amintim că ultimele alegeri locale generale au avut loc la 5 iunie 2011.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Lumina cuvântului * Muzică
Meteo Chișinău
4,4
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:1,54 m/s
Mon
1
Tue
1
Wed
3
Thu
3
Fri
5
Arhivă Radio Chișinău