ALTERNATIVA EUROPEANĂ | Bulgaria, de 14 ani în UE. Evoluții politice, investiții străine și situația presei

  • 17 Septembrie 2021 16:13
0%
00:00:00
00:00:00

Membră a Uniunii Europene de 14 ani, Bulgaria nu e doar țara care ne amintește de mare sau de vacanțe frumoase. Este o țară cu o istorie bogată, cu un trecut de care bulgarii sunt mândri.

Bulgaria a muncit din greu să aducă sub control inflația, să reducă datoria și deficitele, dar mai are în continuare multe de făcut. Bulgarii au început să se dezvolte și înainte de aderare, după cum povestește Alexandru Cazacu, secretar III cu funcții consulare în ambasada Republicii Moldova în Bulgaria.

Printre investitorii principali este Germania. Businessul german este prezent în orice regiune: și în pe partea industrială în Sofia, și în Plovdiv și pe litoral.  La începutul anilor 2000, o bună parte dintre hotele a fost privatizată de businessul german(…)dacă e să vorbim despre aspectul non-turistic, avem hub-uri regionale tehnice în Bulgaria. Cumva totul pare compensat: businessul german a intrat pe piața bulgară, iar forța de muncă locală de aici a plecat în vest, în Germania. Porțile pentru investitorii străini s-au deschis în Bulgaria în special în anii 97-98 ai secolului trecut. Până în 1996, situația economică aici era gravă: inflație, salariile erau mici, ceea ce a dus inclusiv la tensiuni sociale și proteste. Pe fundalul protestelor, președinte a devenit Petru Stoianov. Odată cu venirea lui, s-a decis dizolvarea Parlamentului și între timp s-a format un guvern de serviciu, care a pornit reforme dure, dar necesare. Pe la începutul anilor 2000, situația economică era mai bună. Și combinată cu dorința Bulgariei de a accede în UE, Bulgaria a devenit interesantă pentru investitorii străini(…) Ca în cazul României, începutul anilor 2000, a fost un aflux de investiții și a început starea economică să se îmbunătățească. În continuare se atestă o oarecare discrepanță la capacitatea economică. Sunt centrele economice importante: Sofia, Plovdiv, Varna, Burgas, dar în rest, situația economică în unele regiuni este mai slabă”.

Și dacă fondurile au început să fie monitorizate mai atent de Uniunea Europeană și transparența utilizării banilor a devenit o normalitate, totuși libertatea presei, care este un semn al dezvoltării unei societății, a stagnat. De această părere este jurnalistul Nicolay Marchenko, de la publicația de investigație bivol. Acesta este originar din Republica Moldova.

„Problema Bulgariei este că atunci când a aderat la Uniunea Europeană, nimeni nu credea că va scădea nivelul libertății presei. În anii 2008-2009, când a fost o criză economică în întreaga lume, companiile editoriale din SUA sau din Europa, au început să iasă de pe piața bulgară. De exemplu, ziarul „24chasa” era parte a unui grup de presă german, cu o reputație bună sau cea mai mare televiziune privată din Republica Bulgaria, BTV, era parte a grupului de care aparține și televiziunea ProTV. În anii 2009-2010, după criza financiară, mass-media iese de pe piața bulgară și oligarhii bulgari au preluat controlul asupra mass-media din Bulgaria, fapt ce a influențat libertatea presei(…)Cel mai grav este în Bulgaria și Ungaria, unde oameni care au fost la guvernare zece ani sau mai mult au început să preia controlul asupra mass-media. Deci, oligarhii lor cumpăra mass-media, miniștrii lor, din fonduri europene achită pentru reclamă și promovare – asta a adus Bulgaria locul 112 în indexul libertății de presă, a Reporterilor fără frontiere. Este foarte complicat să faci jurnalism în Bulgaria. Fiecare jurnalist din echipa bivol a fost concediat cel puțin o dată din alte instituții mass-media, din cauza cenzurii. Doar de curând, după ce Boiko Borisov a plecat de la guvernare, autoritățile au început să colaboreze cu bivol.bg.  Zece ani la rând nimeni nu voia să ne răspundă la solicitări. Ultimele luni un guvern interimar a început să investigheze actele de corupție. Noi, jurnaliștii de la bivol, mergem aproape în fiecare săptămână în comisiile parlamentare și prezentăm investigațiile noastre, care sunt apoi preluate de politicieni și trimise la poliție sau procuratură”.

Bulgaria trece prin numeroase schimbări politice. Pe 11 iulie, la fel ca în Republica Moldova, în Bulgaria au avut alegeri parlamentare anticipate. Rezultatele lor nu au dus însă claritate politică. Acum Bulgaria se îndreaptă spre o nouă rundă de alegeri parlamentare, a treia în acest an, după ce încă un partid, al socialiștilor, a eșuat în tentativa de a forma un guvern de coaliție în urma scrutinului desfășurat la 11 iulie.  Pe lângă alegeri parlamentare repetate, Bulgaria va organiza și alegeri prezidențiale pe data de 14 noiembrie, pe fondul unei incertitudini politice prelungite în această țară din Balcani.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnal
Meteo Chișinău
4,96
Ceață
Umiditate:99 %
Vint:0 m/s
Sun
15
Mon
15
Tue
15
Wed
16
Thu
17
Arhivă Radio Chișinău