Alte 500 de terenuri din 6 localități ale Republicii Moldova vor fi expropriate, pentru construcția Liniei Electrice Aeriene Vulcănești-Chișinău

  • 04 Decembrie 15:13
Alte 500 de terenuri din 6 localități ale Republicii Moldova vor fi expropriate, pentru construcția Liniei Electrice Aeriene Vulcănești-Chișinău

Hotărârea de Guvern cu privire la exproprierea terenurilor destinate construcției Liniei Electrice Aeriene (LEA) 400 kV de transport al energiei electrice Vulcănești – Chișinău a fost modificată, prin completarea listei cu 500 de terenuri suplimentar, în orașul Cimișlia, localitățile Topala, Cenac, Ivanovca Nouă, Albota de sus și comuna Băcioi.

O decizie în acest sens a fost aprobată astăzi de către Executiv, pentru a sistematiza informațiile cadastrale și a implementa modificări necesare proiectului tehnic.

Ministrul Energiei, Victor Parlicov, a subliniat importanța strategică a acestui proiect pentru securitatea energetică a Republicii Moldova: „Construcția LEA Vulcănești – Chișinău este un pas crucial în modernizarea infrastructurii electroenergetice a țării și în asigurarea unei alimentări stabile cu energie electrică pentru consumatori. Finalizarea acestui proiect până la sfârșitul anului 2025 va contribui semnificativ la creșterea rezilienței sistemului energetic.”

Amintim că terenurile sunt expropriate permanent și temporar, iar proprietarii primesc despăgubiri din partea statului. Cele expropriate permanent sunt destinate construcției pilonilor și vor fi transmise în proprietatea statului, iar cele expropriate temporar vor rămâne în proprietatea persoanei, după finalizarea lucrărilor de construcție. Urmare a modificărilor la Hotărârea de Guvern, în total vor fi peste 5450 de terenuri expropriate, dintre care cca 900 vor fi expropriate permanent.

Conform procedurii, urmare a aprobării completărilor Hotărârii de Guvern, în localitate menționate urmează a fi desfășurate ședințe de informare a publicului, cu participarea reprezentanților autorităților publice locale și tuturor proprietarilor/utilizatorilor de terenuri. Ulterior, aceștia vor primi propunerile de expropriere,  care conțin sumele cu titlu de despăgubiri. După recepționarea propunerilor de expropriere, se completează cererea și, se atașează documentele confirmative, care se expediază la adresa UCIPE (Chișinău, str. Alecu Russo 1, bloc A1, et. 16). După procesarea cererii, despăgubirile pot fi recepționate de către agenții economici - în conturile bancare specificate, iar de către persoanele fizice - la oficiile poștale, în termen de maxim 60 de zile.

Datorită importanței Proiectului, în ceea ce privește securitatea alimentării cu energie electrică a consumatorilor din Republica Moldova, lucrările de construcție a LEA 400 kV Vulcănești-Chișinău au fost declarate de utilitate publică de interes național, în conformitate cu prevederile Legii nr. 120/2022. Conform prevederilor legislației naționale, lucrările de construcție a liniei se desfășoară concomitent cu procedura de expropriere. Construcția LEA este parte a Proiectului de dezvoltare a sistemului electroenergetic din Republica Moldova, finanțat de Banca Mondială, beneficiarul fiind ÎS Moldelectrica și consumatorii de energie electrică.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Dor de izvor cu Maria Mocanu
Meteo Chișinău
0,24
Cer acoperit de nori
Umiditate:80 %
Vint:2,57 m/s
Thu
1
Fri
2
Sat
6
Sun
5
Mon
9
Arhivă Radio Chișinău