Alte 13 cazuri noi de COVID-19 cu varianta Omicron, confirmate în România. Bilanțul îmbolnăvirilor cu noua tulpină
-
27 Decembrie 2021 15:55
Încă 13 cazuri noi cu varianta Omicron a virusului SARS-CoV-2 au fost confirmate luni în România, iar printre pacienți se află și un adolescent de 14 ani, a anunțat Ministerul Sănătății.
Cele mai multe persoane infectate, - 10 - sunt din București, alte 2 persoane sunt din județul Ilfov și una din județul Galați, scrie HotNews.ro.
Persoanele infectate cu tulpina Omicron - 5 bărbați, 7 femei și un copil - au vârste cuprinse între 14 și 89 de ani, iar 7 dintre acestea sunt nevaccinate împotriva COVID-19. Două persoane au istoric de călătorie în Marea Britanie și SUA.
Până în prezent, în România au fost confirmate 38 cazuri cu varianta Omicron a virusului SARS-Cov-2.
Primele două cazuri de COVID-19 cu varianta Omicron a virusului au fost confirmate în România în 4 decembrie, fiind vorba despre o femeie în vârstă de 48 de ani din județul Brașov și un bărbat în vârstă de 59 de ani din județul Vaslui, reveniți din Africa de Sud.