Alexei Navalnîi, acuzat că vrea să evadeze din închisoare. Opozantul rus spune că a fost o glumă

  • 01 Iulie 2021 12:43
Alexei Navalnîi, acuzat că vrea să evadeze din închisoare. Opozantul rus spune că a fost o glumă

Opozantul rus Alexei Navalnîi a fost încadrat în categoria deținuților cu intenții de evadare pentru o perioadă de trei luni, scrie agenția TASS. Un angajat al penitenciarului unde este închis spune că l-a auzit de două ori vorbind despre evadare. Navalnîi a declarat însă că nu a fost decât o glumă, scrie digi24.ro.

Conform sursei citate, Alexei Navalnîi a vorbit de două ori despre intenția de a evada, reiese din decizia unui tribunal din Moscova, care a admis încadrarea acestuia ca având înclinații spre evadare. 

„În timpul ședinței (comisiei de încadrare a deținuților - n.r.), a fost audiat un angajat al Serviciului Penitenciar, care a raportat două cazuri de declarații publice ale lui Navalnîi privind intenția sa de evadare. Prin decizia comisiei, a fost încadrat ca persoană cu intenții de evadare, pentru o perioadă de trei luni”, se arată în decizia instanței.

În cadrul unei audieri privind încadrarea sa ca deținut cu intenții de evadare, Alexei Navalnîi și-a explicat declarațiile despre evadare spunând că a fost doar o glumă.

„La audierile curții, care au avut loc prin videoconferință, Navalnîi a declarat că ședința comisiei de încadrare a fost o înscenare, la care au particpat doar trei persoane. Când comisia a luat decizia, nu existau informații verificate despre intenția sa de a evada. A fost doar o glumă, în timp ce vorbea cu gardienii închisorii”, se mai arată în decizia tribunalului.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Dor de izvor cu Maria Mocanu
Meteo Chișinău
25,24
Cer senin
Umiditate:27 %
Vint:5,14 m/s
Sat
14
Sun
14
Mon
17
Tue
19
Wed
18
Arhivă Radio Chișinău