Alexandru Tănase: Nu există altă soluție de a ne pune la adăpost, din perspectiva securității, decât de a deveni parte a Uniunii Europene
-
06 Noiembrie 2025 13:58
Moscova se teme de modelul european de dezvoltare democratică și tocmai acest parcurs vrea să-l împiedice în R. Moldova, au afirmat unii experți în cadrul unei dezbateri la Agenția de presă IPN.
Potrivit lor, obiectivul Rusiei este să oprească R. Moldova de apropierea de Uniunea Europeană. Totodată, acțiunile Kremlinului în războiul din Ucraina pun în pericol direct suveranitatea țării noastre, transmite Radio Chișinău.
Președinta Asociației „Experți pentru Securitate și Afaceri Globale”, Angela Grămadă, a declarat că obiectivul principal al Moscovei nu este instalarea unor marionete la putere în Chișinău, ci împiedicarea Rep. Moldova să devină stat membru al Uniunii Europene și să se apropie de valorile democratice europene. Potrivit expertei, un asemenea parcurs ar submina încercările Federației Ruse de a-și reface spațiul de influență în regiune.
„Moscova se teme de modelul european, occidental de dezvoltare democratică și socio-economică, pentru că asta înseamnă să oferi cetățeanului mecanisme prin care să controleze factorul politic. Tocmai asta vrea Moscova să evite, atât în Ucraina, cât și în Republica Moldova și în alte state din jurul Federației Ruse, pentru că un asemenea model ar putea deveni foarte interesant și pentru cetățeanul rus. Iar acest lucru ar pune sub semnul întrebării verticala puterii de la Moscova”, a declarat Angela Grămadă.
Fostul președinte al Curții Constituționale, Alexandru Tănase, a afirmat că deși Rusia a suferit o înfrângere în R. Moldova după 28 septembrie, aceasta este una tactică, nu strategică, pentru că Moscova nu renunță la proiectele sale expansioniste.
Comentatorul a avertizat că obiectivele Rusiei, inclusiv desființarea statalității ucrainene, pun în mod direct în pericol și suveranitatea Republicii Moldova, motiv pentru care politica externă a țării trebuie să fie fermă și clară.
„Mijloacele de salvgardare a țării nu țin de zona represivă, ci de capacitatea noastră de a munci, de a ne apropia de Uniunea Europeană și de a implementa standarde europene. Acolo e salvarea noastră. Nu există altă soluție de a ne pune la adăpost, din perspectiva securității, decât de a deveni parte a Uniunii Europene, parte a unei entități politice globale care are capacitatea să discute altfel cu Federația Rusă decât o facem noi”, a spus Alexandru Tănase.
Victoria finală a Republicii Moldova în lupta cu Federația Rusă va fi atinsă doar în momentul în care țara va deveni stat membru al Uniunii Europene, a subliniat expertul Igor Boțan.

